- Cum l-a silit pe Robert Negoiță să înghită „broscoiul” de la 5
Vicepreședinție la nivel național pentru unul, „vice” regional pentru celălalt, posturi de președinți executivi la nivelul PSD București, în subordinea viitorului lider, Ecaterina Andronescu. Este ceea ce le pregătește președintele PSD, Victor Ponta, celor doi colegi de partid, primari, și aprigi adversari, Marian Vanghelie și Robert Negoiță. Ponta nu vrea scandaluri și certuri la Congres, tocmai de aceea potrivti unor surse social-democrate, i-a cerut lui Negoiță să înghită „broscoiul” Vanghelie și să nu-i pună bețe în roate. Cel puțin până la Congres.
Conform surselor citate, Ponta nu vrea niciun obstacol în calea accederii Ecaterinei Andronescu spre șefia PSD București. Considerată o soluție de compromis ce poate fi acceptată atât de Negoiță, cât și de Vanghelie, Andronescu beneficiază de sprijinul indubitabil al președintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu. La îndemnul lui Ponta, Negoiță a avut grijă să-i deschidă calea spre candidatura la conducerea filialei bucureștene. La alegerea sa drept șef peste PSD sector 3, primarul a anunțat-o pe Andronescu că este sprijinită pentru președinția organizației de București și pentru un post de vicepreședinte la nivel național. Pentru sine și-a păstrat candidatura la funcţia de vicepreşedinte regional la nivel naţional, el urmând să candideze pe regiunea Bucureşti – Ilfov. Ponta i-a promis și unul dintre cele două posturi de președinte executiv ce vor fi create la nivelul acestei filiale cu ocazia alegerilor care se vor derula la București la mijlocul lunii martie.
Cealaltă funcție a fost păstrată de Ponta special pentru Marian Vanghelie. Preşedintele PSD a anunţat, în repetatea rânduri, în cadrul ședințelor de conducere ale partidului, că nu doreşte să apară probleme în partid până la Congres, pentru ca PSD să continue să rămână cel mai puternic, disciplinat și unit partid.
Pentru aceasta însă, Ponta este însă dispus să-l ierte pe Vanghelie și să-i reserve un rol în viitoarea conducere, spune sursele citate. Deja s-a împlinit un an de când Marian Vanghelie a fost debarcat din poziția de președinte al PSD București. Aflat la cel de-al patrulea mandat, în sectorul 5, Vanghelie a condus cu mână forte și filiala București, afectând imaginea partidului în rândul electoratului din alte sectoare, sau chiar la nivel național. Pe plan intern, Vanghelie a fost unul dintre cei mai importanți sprijinitori ai lui Mircea Geoană, sub mandatul căruia a avut cea mai mare influență în partid. Derapajele lui Vanghelie în direcția PDL l-au făcut indezirabil la nivelul conducerii partidului, dar apropierea alegerilor locale nu a permis măsuri mai ferme. Ulterior, odată cu mandatul câștigat sub steagul USL, Vanghelie a reînceput jocurile pentru organizația București, contând pe o parte din membrii de partid cu care a colaborat cât a fost șef.
Bunăvoința lui Ponta față de edilul de la sectorul 5 vine pe alt fond. Trei din cele șase organizații de sector au lideri noi, care nu îl acceptă pe Vanghelie. La sectorul 1, a fost instalat la cârmă Cătălin Ivan, care face parte din echipa Ponta și din altă generație. La sectorul 4, ministrul Nicolae Bănicioiu tocmai ce a fost ales președinte de către delegații filialei.
De partea lui Vanghelie și a organizației sale de sector 5 sunt celelalte filiale, însă mai mult cu numele. PSD Sector 2 are în fruntea sa pe vicepreşedintele partidului, Rodica Nassar. Reîntoarcerea în filială a lui Neculai Onţanu, după eventuala fuziune a PSD cu UNPR, dar şi poziţiile pesediştilor din Sectorul 2 nu îi sunt favorabile lui Vanghelie, care păstrează însă relații bune cu Nassar. PSD Sector 6 este acum condusă de Gabriel Mutu, ex-PDL-ist și considerat un apropiat al lui Vanghelie. Totuși, acesta nu va avea puterea de a se opune unei decizii luată de la centru, mai ales că i s-a încredinţat o filială deşi provine de la democrat-liberali.
Tocmai din aceste considerente, Vanghelie a dat semnale că acceptă soluția de compromis gândită de Ponta. Primul semn că a renunțat să-i mai creeze emoții Ecaterinei Andronescu printr-o eventuală contracandidatură al șefia PSD București a fost dat chiar de apropiatul său, Gabriel Mutu. Proaspăt ales în acest weekend ca președinte al PSD Sector 6, Mutu a propus și a obținut din partea filialei un vot de susținere a Ecaterinei Andronescu pentru funcția de președinte al PSD București, în paralel cu sprijinirea, la viitorul Congres, a candidaturii acesteia pentru o funcție de vicepreședite la nivel national, în paralel cu susținerea candidaturilor lui Marian Vanghelie și a lui Robert Negoiță din partea euroregiunii București-Ilfov.
Teoretic, din această perspectivă, lucrurile ar putea sta chiar bine pentru primarul Sectorului 5. Acesta este un apropiat al Ecaterinei Andronescu pe care o mai „garantează” prin campanii şi practic, din postura de preşedinte executiv al organizaţiei ar controla fără probleme întreaga filială La nivel naţional, lucrurile sunt mai complicate.
Totuși, nu puține sunt vocile de la nivelul PSD București care acreditează ideea că totul este o păcăleală gândită de Ponta pentru a-l liniști pe Vanghelie până la alegerile de la organizația din Capitală. Statutul partidului ar trebui schimbat, în 20 aprilie, la Congres, pentru ca Andronescu să devină, și de iure, nu numai de facto, preşedinte al filialei București, dublat de doi preşedinţi executivi, Negoiță și Vanghelie. Problema este că alegerile la București trebuie să se încheie pe 15-17 martie, iar din acel moment până la Congres multe se pot întâmpla, inclusiv o întoarcere a armelor împotriva lui Vanghelie chiar în ziua votului pe funcții la Congres. Liderul PSD sector 3 controlează din umbră voturile majorității din regiunea București Ilfov: cele ale fostei sale filiale, PSD Ilfov, prin tandemul soților și bunilor săi prieteni, Gabriela Firea-Florentin Pandele, cele ale PSD sector 4, prin amicul Bănicioiu, în timp ce Cătălin Ivan , de la sectorul 1, mai curând i-ar face lui jocurile decât pe cele ale lui Vanghelie.
Valeriu Motoc