4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:35
No menu items!

Ponta: Protestele de la Oltchim sunt dirijate de oamenii PDL

spot_img

Premierul Victor Ponta a declarat marţi, la Bruxelles, că protestele din faţa combinatului Oltchim sunt dirijate de „oamenii lui Boureanu şi Videanu” şi a atras atenţia că astfel de acţiuni îi sperie pe investitori, întrucât nu vine nimeni să dea bani unei societăţi ai căror angajaţi ies în stradă.

El le-a transmis angajaţilor de la Oltchim că „cu cât vor ieşi mai mult cu acţiuni violente – ştiu că ieri îi sechestraseră pe nişte reprezentanţi ai autorităţilor publice – cu atât o să-i speriem mai mult pe cei care vor să investească”.

“Sunt 400 cei care protestează, iar din cauza lor s-ar putea să-şi piardă locul de muncă ceilalţi 2 500 de angajaţi. Nu vine nimeni să dea bani într-o societate care se confruntă cu asemenea proteste”, a mai arătat Victor Ponta.

Şeful Executivului a precizat că luni a avut o nouă discuţie cu ministrul de finanţe şi cu ministrul economiei cu privire la situaţia de la Oltchim. „Lucrurile sunt destul de clare acolo. Avem şi am avut posibilitatea să repornim treptat secţiile din cadrul Oltchim. Asta presupune o restructurare, întrucât din cei 3000 de oameni nu toţi au de lucru imediat. Pe măsură ce se deschid secţiile vor avea de lucru. În măsura în care se redeschid secţiile şi se reporneşte producţia apar încasările”, a explicat Ponta.

El a mai spus că „săptămâna trecută au fost încasări pentru salarii şi unul dintre creditori, o bancă, a luat banii”, iar guvernul nu-i poate opri pe creditori să ia banii, întrucât acestea sunt datorii istorice.