2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:47
No menu items!

Ponta nu-i mai așteaptă pe liberali să iasă de la guvernare. Îi demite el

spot_img

Ponta Victor_SZ

Președintele PSD, premierul Victor Ponta, nu mai așteaptă ca liberalii să iasă de la guvernare. El a început, prin decizii publicate, luni, în Monitorul Oficial, să-i demită pe membri PNL sau pe cei susținuți de PNL din funcții de secretari de stat ori din funcțiile de conducere pe care aceștia le ocupă în autoritățile publice.

Astfel, după ce a demis-o pe Ștefania Duminică din funcția de secretar de stat la Ministerul Educației, premierul Victor Ponta i-a demis luni și pe președintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Bogdan Nica (PNL), și pe Ovidiu Puțura, susținut de PNL în postul de secretar de stat la Ministerul Justiției.

Astfel, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Bogdan Nica (PNL), a fost eliberat din funcţie, printr-o decizie a premierului Victor Ponta, publicată luni în Monitorul Oficial. Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) Marius Dunca, membru PSD, a fost numit la conducerea instituţiei.

Bogdan Nica a fost preşedintele ANPC, cu rang de secratar de stat, din 23 mai 2012.

Nica, în vârstă de 47 de ani, este membru PNL şi, anterior numirii la conducerea ANPC, a condus un centru medical privat (2008 – 2012), a fost secretar general în Ministerul Sănătăţii (2007 – 2008), inspector general sanitar în aceeaşi instituţie (2006 – 2007) şi director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Prahova (2005 – 2006).

Marius Dunca exercită de luni atribuţiile de preşedinte al ANPC, după eliberarea din funcţie, tot de luni, a lui Bogdan Nica, potrivit unor decizii ale premierului Victor Ponta, publicate în Monitorul Oficial.

Dunca a fost numit vicepreşedinte al ANPC în 23 mai 2012.

Este membru PSD şi preşedinte al organizaţiei judeţene Braşov a Tineretului Social Democrat (TSD). A fost, în perioada iunie – noiembrie 2009, director coordonator al Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Braşov.

Tot printr-o decizie a premierului Victor Ponta a fost eliberat, luni, din funcția de secretar de stat la Ministerul Justiției (MJ) și Ovidiu Puțura.

La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Ovidiu Puţura se eliberează din funcţia de secretar de stat la Ministerul Justiţiei„, potrivit documentului publicat luni în Monitorul Oficial.

Ovidiu Puţura (PNL), judecător şi fost director la Direcţia de contencios administrativ din Ministerul Justiţiei, a fost numit, pe 17 mai 2012, în funcţia de secretar de stat la MJ.

Pe 17 ianuarie 2014, Ovidiu Puţura a fost numit în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al CFR.

R.D.