-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:15
No menu items!

Ponta: Ne gândim tot timpul la suspendarea președintelui, dar nu o vom iniția

spot_img

Premierul Victor Ponta a declarat luni că puterea se gândește în permanență la suspendarea președintelui Traian Băsescu, însă a spus că nu se va iniția o astfel de procedură.

Întrebat dacă suspendarea președintelui este o preocupare pentru USL, Victor Ponta a răspuns: ”Ne gândim tot timpul la asta”, dar a negat inițierea unei astfel de proceduri.

“Sâmbătă a fost așa, un final de aur pentru Pedelionul de la Romexpo. A spus Curtea Constituțională că dânsul poate spune orice, oricând. Eu, ceea ce știu, este că în Constituție și, pentru următorii președinți, domnul Antonescu, trebuie să găsim o soluție ca lucrurile să fie foarte clare și ca președintele să rămână președintele României și să nu mai fie șef de partid”, a adăugat premierul.

A.V.