6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:16
No menu items!

Ponta: Marți îl votăm pe Ciorbea pentru funcția de Avocat al Poporului UPDATE

spot_img

Ciorbea_SZ

  • UPDATE

Victor Ciorbea a primit, luni, avizul Comisiilor juridice reunite pentru funcția de Avocat al Poporului, cu 25 de voturi „pentru”, 5 „împotrivă” și o abținere.

Votul final ar urma să fie dat marți în plenul Parlamentului.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că susține candidatura fostului premier Victor Ciorbea pentru funcția de Avocat al Poporului, precizând că un vot în acest sens va fi dat, marți, în ședința plenului reunit al Camerei Deputaților și al Senatului.

Da, îl susțin (pe Victor Ciorbea – n.r.). Îl vom vota mâine. Știți că a fost o discuție veche despre un Avocat al Poporului care să reprezinte și să aibă sprijin din cât mai multe zone politice, nu doar dintr-una singură. Domnul Ciorbea a fost prim-ministru, a fost un membru de seamă al Popularilor Europeni, este senator PNL și este susținut și de noi, social-democrații. O persoană care să aibă sprijin din toate zonele politice era greu de găsit. Mă bucur că a acceptat și cred că își va exercita funcția cu toată demnitatea și cu respectarea Constituției.

Victor Ponta

premier, președinte PSD

Daniela Marinescu