-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:44
No menu items!

Ponta: „Lui Băsescu i-a intrat în sânge să dea ordine procurorilor, ultima dată în cazul CFR”

spot_img

Ponta_SZ2-500x332

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la Iaşi, că preşedintelui Traian Băsescu „i-a intrat în sânge să dea ordine procurorilor”. El a adăugat că acest lucru este „absolut anormal”, iar şeful statului nu înţelege ce se întâmplă în România.

„Mi se pare absolut anormal şi de criticat faptul că preşedintele ţării dă tot timpul indicaţii procurorilor. Ultima dată a dat indicaţii că nu ştiu ce să facă procurorii la CFR. Eu sunt convins că procurorii ştiu ce să facă de capul lor, fără să le spună Băsescu”, a declarat premierul.

El a mai spus că preşedintele „încă a rămas cu obiceiul de a da ordine procurorilor”, iar acest lucru denotă faptul că „încă nu înţelege ce se întâmplă în România”.

„Probabil că şi la anul, după decembrie, tot o să spună că e preşedinte şi o să dea ordine. I-a intrat în sânge asta, să dea ordine procurorilor, şi cred că e un lucru foarte rău”, a adăugat Ponta.

Premierul Victor Ponta a făcut aceste declaraţii la Iaşi, după ce a asistat la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Mitropolitană, cu prilejul Sfintei Parascheva. După slujbă, premierul a avut o scurtă întrevedere cu IPS Teofan, cu primarul Gheorghe Nichita  şi cu președintele Consiliului Județean Iaşi, Cristian Admoniţei, în sediul Administrativ al Mitropoliei, iar de acolo a plecat însoţit de primarul Iașului.

R.D.