-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:49
No menu items!

Ponta, la şedinţa UNPR: Sunt convins că veţi fi un partener pe termen lung pentru PSD şi pentru guvernare

spot_img

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a participat, miercuri, la o şedinţă de lucru a UNPR

Ponta_Oprea

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a participat, miercuri, la o şedinţă de lucru a UNPR, în care şi-a exprimat convingerea că această formaţiune va fi un partener pe termen lung pentru PSD şi pentru guvernare.

Este pentru prima data când liderul PSD participă la o întâlnire de lucru a UNPR.

Potrivit comunicatului de presă remis de biroul de presă al UNPR, la întâlnirea de lucru au participat vicepremierul Gabriel Oprea, preşedintele UNPR, şi reprezentanţi ai conducerii Uniunii, parlamentarii şi aleşi locali ai partidului.

În comunicat se precizează că premierul Victor Ponta a arătat că se bazează pe sprijinul UNPR – cu care PSD are o alianţă politică (ACS) înregistrată la tribunal, până în anul 2020 – în realizarea obiectivelor asumate de către Guvernul pe care îl conduce.

În acest context, premierul Victor Ponta a subliniat faptul că PSD şi UNPR formează o echipă şi vor avea întotdeauna candidaţi comuni la alegeri, în baza protocolului Alianţei de Centru-Stânga şi a mulţumit pentru seriozitatea şi implicarea de care au dat dovadă reprezentanţii UNPR, atât în plan guvernamental, cât şi în plan politic. De asemenea, primul-ministru a salutat profesionalismul şi orientarea statornică a Uniunii spre apărarea interesului naţional, menţionând rolul deosebit de important pe care l-a avut şi îl are preşedintele Gabriel Oprea în acest sens.

UNPR
comunicat de presă

În cadrul discuţiilor, preşedintele PSD şi-a exprimat convingerea că UNPR va fi un partener pe termen lung pentru partidul pe care-l conduce şi pentru guvernare, cu atât mai mult cu cât cele două formaţiuni politice împărtăşesc valorile şi principiile stângii moderne europene.

Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a arătat, potrivit comunicatului, că parteneriatul cu PSD este unul corect, că România are nevoie de Victor Ponta în funcţia de preşedinte şi că UNPR îşi continuă campania de strângere a un milion de semnături pentru susţinerea acestei candidaturi.

Gabriel Oprea a arătat că parteneriatul cu PSD este unul corect și că prim-ministrul Victor Ponta este omul de care România are nevoie pentru a depăși o etapă istorică plină de încercări pentru români și pentru întreaga țară. De asemenea, Gabriel Oprea a subliniat că România are nevoie de Victor Ponta în funcția de președinte și că UNPR își continuă campania de strângere a un milion de semnături pentru susținerea acestei candidaturi.

UNPR
comunicat de presă

La finalul întâlnirii de lucru, atât Victor Ponta cât şi Gabriel Oprea şi-au exprimat dorinţa ca aceste discuţii să aibă loc mai des, astfel încât parteneriatul dintre PSD şi UNPR să fie unul tot mai strâns şi să producă rezultate cât mai benefice pentru guvernare şi, în general, pentru societatea românească, se mai arată în comunicatul citat.

R.D.