Premierul Victor Ponta, fost șef de campanie al lui Mircea Geoană la alegerile prezidențiale din 2009, a declarat, joi, că în primul tur de scrutin a votat cu Crin Antonescu, actualul președinte interimar al PNL, și abia în al doilea cu Geoană.
La prezidențiale oamenii votează în primul rând candidatul. Da, eram șeful de campanie al lui Mircea Geoană, l-am și votat în turul doi. În 2009, în turul întâi, îl consideram pe Crin Antonescu schimbarea de care avea nevoie România.
Victor Ponta
premier
Victor Ponta a făcut o serie de declarații privind opțiunile sale electorale și, anterior, la evenimentul în care Tineretul Social Democrat premiază câştigătorii concursului Olimpiada de Comunicare Politică.
Astfel, Ponta a spus că în 1990 a votat la prezidenţiale cu Ion Raţiu (care nu a câştigat), în 1992 cu Emil Constantinescu (nu a câştiga), în 1996 tot cu Constantinescu (câştigător), în 2000 cu Mugur Isărescu (nu a câştigat), în 2004 cu Adrian Năstase (nu a câştigat).
Ponta a spus că în 2009 a votat în primul tur cu Crin Antonescu, iar în al doilea cu Mircea Geoană, ambii pierzând.
„Nu vă luați după mine la vot, nu întotdeauna aleg varianta câștigătoare. Nu îmi pare rău că am mers la vot. Gradul de succes e direct proporțional cu numărul de încercări, cum spune un amic mai cinic. Mai bine participați chiar dacă nu iese cine doriți, decât să nu participați și să nu aveți un cuvânt de spus. (…)S-ar putea ca de data asta să iasă cel pe care îl votez eu„, a spus Ponta, subliind însă că participarea la vot este cel mai important lucru.
Daniela Marinescu