2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:31
No menu items!

Ponta îl ia peste picior pe Traian Băsescu

spot_img

Ponta a comentat  la începutul şedinţei de Guvern afirmaţia preşedintelui Băsescu potrivit căreia este o rușine că România va avea observatori OSCE la alegeri, menţionând că aceeaşi ruşine au îndurat-o şi state precum SUA, Franţa, Olanda.

MAE a transmis marţi printr-un comunicat o listă cu state ale căror alegeri au fost monitorizate de OSCE în acest an, dar şi în anii precedenţi, precizând că aceasta este o practică obişnuită la nivel internaţional. SUA, Olanda şi Franţa sunt doar câteva dintre statele monitorizate de OSCE în timpul alegerilor parlamentare sau prezidenţiale.

”Mulțumesc ministrului de Externe care ne-a informat în mod corect că suntem într-o companie onorantă chiar dacă rușinoasă cum a zis președintele, adică observatorii OSCE au fost la alegerile din SUA, din Franța, din Lituania, deci această rușine pentru America, Franța și Lituania o suferim și noi. Suntem toți niște rușinoși că ne monitorizează OSCE-ul, împreună cu America, Franța, Norvegia”, a spus Ponta ironic.

Mai mult, el i-a mulțumit Ministrului Justiţiei care l-a informat că milioanele de fraude invocate de dl președinte, conform documentelor puse la dispoziție de Parchet, milioanele sunt șase sute” și le-a cerut tuturor ”să fie calmi, să răspundă calm, cu date, cu cifre” tuturor atacurilor.

Traian Băsescu a declarat luni că România este suspectă că nu poate organiza alegeri libere din cauza evenimentelor de la referendum și a criticat faptul că nivelul fraudei este uriaș, iar din cauza aceasta observatorii OSCE vor fi prezenți la alegerile parlamentare în țara noastră. (A.M)