6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:55
No menu items!

Ponta îi dă bani lui Dragnea chiar și fără act normativ și în afara regulilor de alocare bugetară

spot_img

Ponta_Dragnea

Ministerul Dezvoltării Regionale, condus de vicepremierul Liviu Dragnea, va primi suplimentar cele 3,5 milioane de lei – pe care ministrul delegat pentru Buget încerca să-i argumenteze prin ”geruri anormale” – fără ca Guvernul să anunțe emiterea unui act normativ în acest sens. Asta deși regulile de alocare de la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului spun că banii sunt dați pe bază de HG și numai pentru finanțarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute.

Bugetul pe acest an al ministerului condus de Dragnea va primi suplimentar, din fondul de rezervă bugetară, 3,5 milioane de lei, bani care vor fi transferați autorităților locale pentru finanțarea cheltuielilor urgente specifice sezonului rece. Concret, Executivul nu precizează printr-un act normativ pe ce se fundamentează ipoteza conform căreia primăriile vor avea cheltuieli ”neprevăzute”. De regulă, banii sunt alocați direct din Fondul de rezervă odată ce aceste cheltuieli sunt iminente, și nu anterior.

Inițial, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a primit sarcina de a găsi o formulă prin care să se argumenteze legislativ alocarea acestor bani, așa cum Sursa Zilei relata recent. Oamenii din subordinea lui Voinea, în pană de idei și criză de timp, au găsit de cuviință să folosească o prognoză emisă de autoritățile ruse, potrivit căreia ar urma o irană cu ”geruri anormale”.

Ministerul condus de Dragnea este, oricum, cel mai favorizat în bugetul pe anul viitor, în condițiile în care finanțarea de la bugetul de stat crește cu 46% față de programarea pentru acest an. Cea mai mare parte din bani este deja alocată administrațiilor locale, pentru proiecte de dezvoltare regională, de infrastructură sau ”modernizare a satului românesc”.

Astfel, ministerul condus de Dragnea va avea la dispoziție peste 4,5 miliarde de lei (peste 1 miliard de euro). Cei mai mulți bani vor merge la proiecte de dezvoltare regională sau subprograme precum cel de Regenerare urbană a municipiilor și orașelor, al cărui buget crește cu 735% față de anul acesta.

Bugetul subprogramului Infrastructura la nivel județean crește cu 542%, iar cel privind Modernizarea satului românesc – cu 31%. De asemenea, cheltuielile de protocol și reprezentare la Ministerul Dezvoltării cresc cu 51% față de anul acesta.

Cosmina Croitoru