1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:46
No menu items!

Ponta i-a spus lui Duşa să-i schimbe din funcţii pe cei nepregătiți pentru zăpadă

spot_img

Ponta i-a spus lui Duşa să-i schimbe din funcţii pe cei nepregătiți pentru zăpadă

Premierul Victor Ponta le-a spus, duminică, miniştrilor Mircea Duşa şi Radu Stroe ca luni să îl informeze unde au existat probleme legate de respectarea contractelor pentru deszăpezire, astfel încât până miercuri să fie luate măsuri şi să fie schimbaţi din funcţie cei care nu au fost pregătiţi.

„Mâine să îmi spuneţi nu unde a nins mult, şi unde nu au fost încheiate contracte pentru deszăpezire sau unde nu s-au achitat de obligaţii, ca până miercuri să luăm măsuri şi pe cine avem de schimbat din funcţie să schimbăm, pentru că o să mai avem zăpezi”, le-a spus Ponta miniştrilor Mircea Dușa şi Radu Stroe, în videoconferinţă.

Premierul le-a mai cerut celor doi miniştri ca în şedinţa de miercuri a Guvernului să îi comunice dacă mai este nevoie de alocarea unor noi resurse pentru anumite zone, astfel încât să fie daţi bani din Fondul de rezervă al Guvernului sau din rezervele statului.

Meteorologii au prelungit până luni la ora 11.00 avertizarea cod galben de ninsori, ploi, polei şi viscol pentru Bucureşti şi 29 de judeţe din jumătatea de est a ţării.

Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în noaptea de duminică spre luni şi în prima parte a zilei de luni vor mai fi precipitaţii în jumătatea de est a ţării şi izolat se vor acumula cantităţi de peste 25 de litri pe metru pătrat. În acest interval ninge la munte, în estul şi sud-estul Transilvaniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi Moldovei şi în sud-estul Olteniei, iar în Dobrogea predomină ploile. În sud-estul teritoriului vor fi condiţii de polei. Vântul va avea intensificări, iar în Muntenia, sudul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură va viscoli ninsoarea.

Avertizarea este valabilă de duminică, ora 20.00, până luni, la ora 11.00, în Bucureşti şi judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Galaţi, Vrancea, Covasna, Harghita, Braşov, Bacău, Vaslui, Iaşi, Neamţ, Suceava, Botoşani şi parţial în Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sibiu şi Vâlcea.

Totodată, duminică, până la ora 20.00 este cod galben de ninsori, ploi abundente, polei şi intensificări de vânt, în aproape toată ţara, cu excepţia Bucureştiului şi judeţelor Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Ilfov, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Gorj.

Potrivit acestei avertizări, duminică vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor, sub formă de ninsoare în Banat, Crişana, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei şi în zona montană, mixte în Transilvania şi în sudul Moldovei şi ploi în Dobrogea, nordul şi estul Munteniei. În aceste zone, cantităţile de precipitaţii vor depăşi 25 – 30 de litri pe metru pătrat în Carpaţii Orientali şi în estul teritoriului. Vântul va avea intensificări temporare, iar în zona de munte şi în sud-vest va viscoli ninsoarea.   O.D.