-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:23
No menu items!

Ponta i-a promis lui Dăncilă că pică moțiunea dacă îi dă postul de comisar european (surse). UPDATE. Ponta dezminte

spot_img

Liderul Pro România, Victor Ponta, țintește postul de comisar european, lăsat acum liber prin respingerea Rovanei Plumb de către Comisia pentru Afaceri Judiciare (JURI).

Potrivit unor surse social-democrate, Victor Ponta ar putea fi nominalizat de Viorica Dăncilă pentru postul de comisar european, după ce Comisia JURI a respins nominalizarea Rovanei Plumb pe motiv de conflict de interese. Sursele citate au dezvăluit că Victor Ponta i-a cerut Vioricăi Dăncilă acest post încă din vară, când s-au întâlnit la Neptun. La acest moment, în condițiile respingerii Rovanei Plumb, Victor Ponta i-ar fi transmis președintelui PSD că este dispus să facă jocurile în Parlament pentru a pica moțiunea de cenzură dacă va fi nominalizat de Guvern drept comisar european.

Comisia pentru Afaceri Judiciare (JURI) a decis, joi, cu unanimitate de voturi, să trimită o scrisoare Comisiei Europene în care să informeze asupra faptului că există conflict de interese în cazul Rovanei Plumb şi nu poate asuma funcţia de comisar european, au spus surse europene, pentru MEDIAFAX.

La scurt timp, Victor Ponta a reacţionat pe Twitter: „Ce ruşine pentru România!”.


UPDATE 19.00

Victor Ponta a dezmințit scenariul privind trocul cu Viorica Dăncilă, făcând precizări pe pagina sa de Facebook:

In luna August i-am propus Vioricai Dancila sa o sustinem toti pe Corina Cretu pentru un nou mandat de Comisar European – cu sanse majore de a avea un portofoliu foarte bun si functia de vicepresedinte ( dat fiind experienta deja acumulata in primul mandat) ! Sau, eventual, pe Ramona Manescu ( pe atunci membru Alde).

Am fost refuzat si a mers mai departe cu Rovana Plumb – o propunere, iata, fara succes!

Azi ii propun public din noua sa o nominalizeze pe Corina / sau Ramona / sau Luminita Odobescu! Cat mai rapid !

Ps – ultima data cand am verificat eu nu indeplinesc conditia de “gender equality” necesara 😂😂😂/ si am inca multa treaba in Romania – ( va reamintesc ca am fost ales europarlamentar pe lista ProRomania si am cedat mandatul in favoarea lui Mihai Tudose)!

Ioana Theodoru