3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 16:17
No menu items!

Ponta își suspendă campania electorală: Merg azi în zonele inundate din Mehedinţi

spot_img

Victor-Ponta

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că el şi vicepremierii Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea vor suspenda campania electorală, el arătând că va merge în cursul zilei în zonele inundate din Mehedinţi.

Cel puţin câteva zile, până când toată situaţia produsă de intemperii va intra în normal, şi eu şi ceilalţi miniştri care avem responsabilităţi vom suspenda campania electorală. O să plec împreună cu vicepremierul Dragnea în Mehedinţi. De la Bucureşti, vicepremierul Oprea e cel care coordonează activitatea în toată ţara. Atât timp cât vor fi intemperii, campania electorală o las pentru alţii şi miniştrii care au responsabilităţi mă vor însoţi, se vor ocupa în special de acest lucru.

Victor Ponta

premier

Ponta a precizat că nu va putea merge în toate zonele inundate.

„Nici nu e nevoie de mine personal în toate aceste zone. O să merg la Drobeta Turnu Severin pentru că aceea este zona, Gorj, Caraş, Mehedinţi şi Dolj, mai puternic afectată, doar ca să aflu dacă e nevoie imediat de un sprijin concret pentru perioada imediat următoare, după care vicepremierul Dragnea se va ocupa şi va coordona activităţile în teritoriu”, a declarat Ponta.

 

D.M.