-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:59
No menu items!

Ponta evită să dea explicații la postarea făcută vineri pe Facebook, dar declară: În decembrie sunt dispus să merg în Parlament pentru Apărare

spot_img

Ponta_Guvern

Premierul Victor Ponta a afirmat că este dispus ca în decembrie să meargă în Parlament pentru majorarea bugetului Apărării, precizând însă ulterior, întrebat de presă de ce mai vorbea vineri, pe Facebook, despre retragerea din politică, că el discută ca premier care trebuie să elaboreze bugetul pentru Parlament.

De obicei, cei care vorbesc cel mai mult de armată pe la televizor sunt cei care au tăiat cei mai mulţi bani de la armată, adică îi ştiţi pe demagogi. Noi am preluat guvernarea, în 2012, cu un buget aprobat în 2011 pentru armată de 1,12% din PIB, adică fix jumate din cât ar trebui România, prin obligaţiile pe care şi le-a asumat, să aloce. Deci, cine se bătea cu cărămida NATO în piept – Boc, Băsescu – ei au tăiat banii de la armată. Faptul că am reuşit 2013-1,38% din PIB, 2014-1,42%, am încheiat contractul şi nu e uşor să plăteşti ratele pentru avioanele multirol, am mai reuşit să facem investiţii în modernizarea capacităţii tehnice a armatei române, e un lucru bun, nu e suficient. Trebuie, după noiembrie, că până atunci e campionatul naţional de cine taie toate taxele şi, în acelaşi timp, dă mai mulţi bani, dar din decembrie eu sunt dispus să merg în Parlament, pentru că doar Parlamentul poate să decidă acest lucru, şi să alocăm câte 0,2% din PIB în următorii trei ani, în aşa fel încât în 2016-2017 să ajungem la 2% alocare din PIB.

Victor Ponta

premier

Întrebat, însă, de presă în ce calitate va face propunerea în condiţiile în care pe Facebook afirma că se va retrage pentru a fi alături de familie, Ponta, după un moment de pauză, a răspuns: „Dacă asta aţi înţeles dumneavoastră, atunci întrebarea e inutilă. Eu vorbesc de calitatea de şef al Guvernului care va trebui să întocmească pentru Parlament proiectul de buget pentru anul 2015„, adăugând că el vorbeşte despre seriozitate şi responsabilitate, nu despre persoana sa, în sensul ca politicienii care votează un buget să nu se mai răzgândească ulterior.

„Eu nu pot să fac singur un buget, nici dacă o să fiu preşedinte, nici dacă o să fiu prim-ministru, nici dacă o să fiu patriarh, bugetul îl face Parlamentul, unde sunt reprezentate forţele politice care, dincolo de demagogia asta de campanie, de acum, trebuie să fie responsabile pe termen mediu şi lung „, a arătat Ponta.

Întrebat însă în continuare care dintre variante este valabilă, cea în care spune că este dispus să meargă în decembrie în faţa Parlamentului sau cea în care anunţă că în noiembrie s-ar putea retrage de pe scena politică, Ponta a răspuns doar că va prezenta explicaţii mai târziu.

R.D.