3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 15:30
No menu items!

Ponta despre conflictul dintre Elena Băsescu și Monica Macovei: Se ceartă ca două țațe

spot_img

ponta 3

Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă, la depunerea dosarelor de candidatură din partea alianței USD la europarlamentare, că Elena Băsescu și Monica Macovei se ceartă ”ca două țațe” și că femeile de pe lista USD, candidate la alegerile de pe 25 mai, nu se vor comporta ”ca pe Dâmbovița”.

”Se ceartă ca două țațe (…) Eu am constatat doar că două doamne europarlamentar, am văzut în zilele astea – recunosc că nu mă deranjează că se ceartă – am vrut doar să garantez pentru doamnele de pe lista noastră că nu veți vedea la ele acest comportament de Dâmbovița”, a declarat premierul Victor Ponta.

Șeful PSD a mai declarat că partidul a avut, la europarlamentarele trecute, 10 posturi și crede că de data asta vor fi mai multe. „Vor fi în primul rând parlamentari ai României şi apoi social-democraţi, vor sluji interesele României şi o vor face cu foarte multă demnitate şi cu cinste (…). E extrem de important ca pe 25 mai vocea României să fie reprezentată în PE mult mai puternic decât în ultimii cinci ani”, a mai spus Ponta.

Prima poziţie de pe lista Alianţei electorale PSD-UNPR-PC este ocupată de Corina Creţu, actual europarlamentar PSD. Locul al doilea îi revine senatorului PSD Ecaterina Andronescu, iar al treilea lui Cătălin Ivan, eurodeputat şi purtător de cuvânt al PSD.

Ceilalţi candidaţi sunt: fostul ministru al Comunicaţiilor Dan Nica, senatorul UNPR Damian Drăghici, fostul ministru PC pentru IMM-uri Maria Grapini, europarlamentarii Daciana Sârbu, Ioan Mircea Paşcu, Viorica Dăncilă, adjunctul şefului de cabinet al comisarului european pentru agricultură, Sorin Moisă, şi actualii eurodeputaţi Victor Boştinaru şi Claudiu Ciprian Tănăsescu.

Pe poziţiile 13-17 din lista alianţei pentru europarlamentare sunt candidaţi PC, UNPR, propunerile PSD Bucureşti, ale TSD şi PES activist. PDL va depune listele la BEC duminică, iar PNL şi UDMR se vor prezenta luni pentru a-şi înregistra candidaturile.

Partidele politice, alianţele politice şi cele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale legal constituite şi candidaţii independenţi mai pot să-şi depună şi să-şi înregistreze candidaturile pentru alegerile europarlamentare la Biroul Electoral Central până pe 26 martie, ora 24:00.

În termen de 24 de ore de la înregistrare, cel mai târziu pe 27 martie, listele de candidaţi şi candidaturile independente vor fi aduse la cunoştinţa publică prin afişare la sediul BEC şi la birourile electorale.

Elena Băsescu și-a întețit atacurile la adresa fostei colege de partid, europarlamentarul Monica Macovei, acuzând-o recent, pe o rețea de socializare, că-și face ”campanie prin comparații aberante” cu ajutorul unor jurnaliști. În aceeași zi, fiica cea mică a președintelui a preluat un status de-al altui fost coleg de partid – care este acum pe lista Partidului Mișcarea Populară (PMP) la europarlamentare – Cristian Preda. Și acesta îi reproșa public Monicăi Macovei că atacă, prin asistenții săi, lista PMP.

C.C.