4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 20:05
No menu items!

Ponta: Cota unică nu se schimbă. Nu este nevoie de noi taxe și impozite

spot_img

 Un nou Cod Fiscal ar urma să intre în vigoare din 2016

Ponta_Guvern 2

Cota unică de 16% nu va fi modificată și nu este nevoie de noi taxe și impozite, a declarat joi prim-ministrul Victor Ponta, într-o conferință de presă la Ministerul de Finanțe.

Guvernul s-a angajat să prezinte, până pe 15 februarie, un nou Cod Fiscal, cu aplicare pe termen mai lung.

”Nu se pune problema renunțării la cota unică de 16%, nu este nevoie de noi taxe și impozite. Obiectivul nostru este, în măsura în care vom continua trendul de colectare îmbunătățită la buget, să putem de la 1 ianuarie 2016 să scădem TVA pentru produsele alimentare”, a afirmat Ponta.

Dezbaterea publică pe varianta de Cod Fiscal așteptată este programată până pe 15 martie, apoi urmează adoptarea în Parlament.

”Dacă reușim să dezbatem și să adoptăm în prima sesiune, până în 30 iunie, am avea pentru prima dată un Cod Fiscal și un Cod de Procedură adoptate prin dezbateri cât mai detaliate și cât mai serioase, prin consens politic, pentru că vreau să spun foarte clar: nu cred și nu voi fi de acord ca acest Cod Fiscal și Cod de Procedură Fiscală să fie adoptate doar de majoritate și minoritatea să se opună, pentru că mesajul este de instabilitate. Trebuie discutate în Parlament până când există o poziție comună și o poziție consensuală, iar, de la 1 ianuarie 2016, noul Cod Fiscal și noul Cod de Procedură Fiscală, adoptate prin poziții bipartizane, să dea un sentiment și un sistem stabil pentru viitor”, a mai spus Ponta.