6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 1:10
No menu items!

Ponta: Am bani de vacanță două săptămâni? N-am! Cam așa a fost și cu CAS

spot_img

Premierul Victor Ponta a explicat într-un interviu la DCNews, contextul în care Guvernul a luat decizia de a scădea contribuțiile sociale, în ciuda sugestiilor FMI

Coada-ghiseu-impozite-taxe

Șefului Executivului a declarat, joi, că acordul cu Fondul s-ar fi rupt dacă ar fi aplicat reducerea CAS de la 1 iulie, în condițiile în care nu există resurse pentru susținerea măsurii decât pentru trei luni, pe actualul buget.

”Am bani de vacanță două săptămâni? N-am! Îmi iau doar una. Cam așa a fost și cu CAS, n-am bani de șase luni, dar am de trei luni, pe bugetul pe acest an”, a declarat Victor Ponta.

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, cu unanimitate, proiectul de lege privind reducerea CAS de la 1 octombrie cu 5 puncte procentuale, premierul Victor Ponta arătând că datele de la INS confirmă că România este în graficul stabilit cu instituţiile internaţionale şi că poate lua această măsură.

Potrivit Executivului, creşterea fondurilor rămase la dispoziţia angajatorului poate fi folosită pentru crearea de noi locuri de muncă, contribuind astfel la creşterea bazei de calcul a contribuţiilor de asigurări sociale.

Impactul negativ generat de această măsură, potrivit Executivului, va fi compensat pe anul 2014 din veniturile încasate suplimentar din impozitul pe construcţii, faţă de sumele proiectate în Legea bugetului de stat.

În anul 2015, impactul negativ va fi compensat prin creşterea veniturilor bugetare ca urmare a implementării de către ANAF a măsurilor de eficientizare a sistemului de colectare a veniturilor bugetare şi de creştere a gradului de conformare voluntară, atât la declarare, cât şi la plată, susţine Guvernul.

C.C.