2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 7:31
No menu items!

Ponta: Acciza la carburanţi, amânată cu trei luni. Băsescu promulgă bugetul

spot_img

ponta-scrisoare

Introducerea accizei de 7 eurocenţi va fi amânată cu trei luni, până la 31 martie 2014, la carburanţi, iar preşedintele Traian Băsescu va trimite, miercuri, la Monitorul Oficial decretul de promulgare a bugetului de stat, a anunţat miercuri, în debutul ședinței de Guvern, premierul Victor Ponta.

Ponta a arătat că este vorba de un „compromis politic” care a fost discutat atât în cadrul coaliţiei, cât şi cu preşedintele Traian Băsescu.

Există obligaţia comună ca în ianuarie, odată cu noua vizită a Comisiei Europene, a Fondului Monetar Internaţional, să vedem care este implicaţia pentru buget şi dacă, într-adevăr, din alte tipuri de venituri putem să acoperim ceea ce nu vom încasa în primul trimestru al anului 2014. Un mic compromis pentru a putea avea buget şi de la 1 ianuarie să plătim pensii, salariile la medici, să dăm drumul la subvenţii. Cred că, până la urmă, e un sacrificiu care merită şi măcar să se dovedească că nu aveam nevoie de banii din acciză. Aş fi cel mai fericit dacă ar fi chiar aşa.

Victor Ponta

premier

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că nu va promulga bugetul dacă acciza va fi majorată, premierul Victor Ponta precizând ulterior că negociază cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană amânarea cu trei luni a datei de majorare a accizei la motorină, folosită de către transportatorii de marfă, şi aplicarea acesteia doar la benzină.

Miercuri, înaintea şedinţei de guvern, Ponta a avut discuţii atât cu liderii PNL, cât şi cu preşedintele Băsescu.

Înainte de a merge la sediul PNL, Ponta a avut, la sediul Guvernului, o discuţie cu mai mulţi miniştri PSD şi PNL, precum şi cu liderul PC, Daniel Constantin, mai mult de două ore legat de situaţia de la TVR, dar nu a ajuns la un acord, astfel că a vrut să vorbească cu liderul PNL, Crin Antonescu.

R.D.