3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 17:10
No menu items!

Ponta a strâns semnăturile pentru convocarea CSAT. Ce va face Băsescu cu prietenul său de la STS

spot_img

Basescu_Opris_SZ

Premierul Victor Ponta a strâns toate semnăturile necesare pentru a cere convocarea unei şedinţe CSAT. Premierul a cerut demiterea şefului STS, generalul Marcel Opriș, în urma tragediei din Munţii Apuseni.

Premierul a confirmat că au fost trimise toate actele necesare astfel încât să fie convocată o şedinţă a CSAT. Premierul urmează să propună introducerea acestei teme pe agenda consiliului, cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare.

Cine este Marcel Opriș?

Cine este Marcel Opriș, dar mai ales ce servicii i-a făcut lui Traian Băsescu?

Marcel Opriș a fost numit în fruntea STS de către Traian Băsescu în anul 2005, iar de atunci, în cei 9 ani în fruntea serviciului,  președintele l-a avansat în grad de mai multe ori.

Cel mai întunecat și controversat episod în cei nouă ani rămâne cel legat de alegerile prezidențiale din 2009, atunci când Mircea Geoană, contracandidatul lui Traian Băsescu, s-a culcat președintele României, și s-a trezit parlamentar.

Deci, ce s-a întâmplat în acea noapte?

În cotidianul Gazeta de Nord – Vest din Satu Mare a fost publicat, în data de 12 decembrie 2009, un articol intitulat „Frauda electorală via STS a avut numele de cod Taurul”, având următorul conţinut: „Conform unor angajaţi ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) Satu Mare reiese că în data de 6.12.2009, începând cu ora 13.40, moment în care Mircea Geoană îl depăşea cu mai mult de 5 procente pe Traian Băsescu, a fost pus în aplicare un plan de rezervă (planul B), la ordinul generalului Marcel Opriş, şeful STS, şi sub coordonarea vicepreşedintelui PDL Adriean Videanu. STS a avut inclusiv „spioni” de alarmă care semnalau acustic şi vizual depăşirea în procente a unuia sau altuia dintre candidaţi”.

Opriș, audiat de Meleșcanu

În urma acestor acuzații, directorul STS, Marcel Opriș,  a fost audiat de Parlament.

El a declarat, în 10 decembrie 2009, după 3 ore de audieri la Comisia de Apărare din Senat, că niciun angajat al Serviciului nu a fost implicat în fapte ilegale la alegeri, precizând că există posibilitatea să fie construite sisteme de telecomunicații independente de serviciu.

Președintele Comisiei, Teodor Meleșcanu, a confirmat că există declarații care susțin acuzațiile unor persoane că au folosit această infrastructură, și că declarațiile STS lasă loc de interpretare.

A venit și recompensa

Așadar, după alegerile prezidențiale din 2009, generalul Opriș a fost acuzat că și-ar fi pus oamenii să ajute PDL să numere voturile. Mai mult, STS ar fi transmis sms-uri prin intermediul rețelei de telefonie mobilă, prin care Traian Băsescu era dat câștigător.

Răsplata a venit la scurt timp. Printr-un decret din 18 decembrie 2010, președintele Băsescu l-a decorat pe generalul Opriș cu Ordinul Național „Steaua României”, în grad de ofițer, pentru „rezultatele remarcabile obținute în organizarea și coordonarea STS”.

O altă recompensă, de această dată care a venit aproape instantaneu, a fost faptul că, prin legea bugetului de stat pe anul 2010, STS a beneficiat de cea mai mare majorare de buget, cu circa 40% față de anul precedent (113,8 milioane euro).

Cum poate fi schimbat Opriș      

Conform Legii de organizare, preşedintele României îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, iar primul-ministru îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se convoacă de preşedintele acestuia, trimestrial sau ori de câte ori este necesar, dar poate fi convocat şi la iniţiativa a cel puţin o treime din numărul membrilor săi.

Consiliul lucrează în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi şi adoptă hotărâri prin consens.

Decizia se ia în unanimitate. Interesant ce va face Traian Băsescu, dat fiind că este un subiect sensibil pentru opinia publică.

Jeni Stănciulescu