1.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 11:49
No menu items!

Ponta a preluat interimatul la Finanțe și anunță câteva priorități, inclusiv proiecte de-ale lui Chițoiu

spot_img

ponta chitoiu

Premierul Victor Ponta a preluat, joi, interimatul la Ministerul Finanțelor Publice (MFP), delegându-i dreptul de semnătură secretarului de stat Dan Manolescu. Șeful Executivului a anunțat că prioritățile care trebuie soluționate în perioada de interimat sunt semnarea Memorandumului de Înțelegere cu FMI și adoptarea pachetului de măsuri fiscale și antievaziune, elaborat de fostul ministru Daniel Chițoiu.

De asemenea, Victor Ponta a spus că vrea să vadă cum evoluează încasările la buget în luna februarie, precizând că cele pe luna ianuarie ”au mers foarte bine”. Mandatul liberalului Daniel Chițoiu a luat sfârșit, însă dreptul de semnătură i-a fost pasat secundului acestuia, tot un liberal, respectiv Dan Manolescu.

Chițoiu a rămas pe postul de la Finanțe vreme de aproape două săptămâni de la momentul în care a anunțat că demisionează. Președintele PNL, Crin Antonescu, a fost cel care a anunțat remanieri de proporții în Guvern, alți miniștri înlocuiți, pe lângă Chițoiu, fiind Andrei Gerea de la Economie, Eugen Nicolăescu de la Sănătate – care însă ar urma să preia portofoliul Finanțelor – și Cristian Bușoi pe locul lui Nicolăescu.

De asemenea, Antonescu vrea ca primarul Sibiului, Klaus Iohannis, să prea postul de ministru de Interne, dar și pe cel de vicepremier cu coordonare pe portofoliile economice. Schimbările dorite de președintele PNL au aruncat alianța de la guvernare într-o criză fără precedent, care s-ar putea rupe dacă taberele implicate nu ajung la un consens până marțea viitoare.

Cosmina Croitoru