2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:25
No menu items!

Ponta a cerut demiterea directorului de la Apele Române, aflat în concediu. REACȚIA șefului ANAR. UPDATE

spot_img

Solicitarea de demitere a șefului de la Apele Române, Vasile Pintilie, a fost adresată ministrului delegat pentru Ape și Păduri, Doina Pană

Ponta 3_SZ

Premierul Victor Ponta a cerut demiterea directorului Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR), Vasile Pintilie, aflat la acest moment în concediu. Solicitarea de demitere a șefului de la Apele Române a fost adresată ministrului delegat pentru Ape și Păduri, Doina Pană, în subordinea căruia funcţionează instituţia.

Cererea a fost transmisă imediat după comandamentul pentru situaţii de urgenţă, reunit miercuri după-amiaza la Guvern.

Şeful ANAR i-a spus lui Ponta că a coordonat întreaga activitate în timpul inundaţiilor

Directorul ANAR, Vasile Pintilie, l-a sunat pe premierul Victor Ponta, după ce a aflat din presă că acesta ar fi cerut demiterea sa, şi l-a informat că a coordonat, prin telefon, întreaga activitate a instituţiei în timpul inundaţiilor.

Purtătorul de cuvânt al ANAR, Ana-Maria Agiu, a declarat, pentru Mediafax, că directorul instituţiei a vorbit la telefon cu premierul şi i-a prezentat activitatea sa de la debutul inundaţiilor. Agiu a precizat că Vasile Pintilie, care este în concediu de la începutul săptămânii, a coordonat, prin telefon, toate activităţile desfăşurate de ANAR în această perioadă, fără a se deplasa la faţa locului.

Pintilie nu a precizat dacă premierul i-a comunicat, la finalul discuţiei, ceva legat de schimbarea sa din funcţie.

Un număr de 1.184 persoane au fost evacuate de la producerea inundaţiilor şi 99 de locuinţe au fost distruse, la care se adaugă alte 168 locuinţe avariate şi 2.003 case inundate, a anunţat vicepremierul pentru securitate națională, ministrul de interne,  Gabriel Oprea, la comandamentul pentru situaţii de urgenţă de la Guvern.

Gabriel Oprea a mai precizat că inundaţiile au afectat până în prezent, la nivel naţional, 223 anexe gospodăreşti, care au fost distruse, şi 185 unităţi administrativ-teritoriale.

Au fost afectate 7 drumuri naţionale, pe porţiuni ce însumează 1,5 kilometri, 37 drumuri judeţene pe o distanţă totală de 88,7 kilometri şi 39 drumuri comunale pe porţiuni totale de 239 kilometri.

Meteorologii au emis o nouă avertizare cod portocaliu pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj, valabilă de joi, ora 03.00, până vineri, la aceeaşi oră. De asemenea, judeţele Timiş, Hunedoara, Gorj, Vâlcea şi Olt vor fi, de joi, ora 03.00, până vineri, la ora 10.00, sub avertizare cod galben de ploi şi vijelii.

D.M.