1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:32
No menu items!

Ponta: „Taxarea mașinilor înmatriculate înainte de anul 2007 e o aberaţie”.

spot_img

Premierul Victor Ponta afirmă că taxarea vehiculelor înmatriculate înainte de anul 2007 reprezintă „o aberaţie”. Proprietarii de mașini mai vechi ar putea fi scutiţi de la plata taxei de primă vânzare auto, suspendată pe parcursul anului trecut. Totuși, taxa reintră în vigoare începând cu acest an.

„Să încercăm să îndreptăm aberaţiile, iar prima era cea referitoare la maşinile de dinainte de 1 ianuarie 2007, înainte să intrăm în Uniunea Europeană. Deci, are omul o Dacie care face 300 euro şi plăteşte o taxă de 3.000 euro, sigur că e o aberaţie!”, a explicat Ponta la o televiziune.

Anul trecut, fostul Guvern a decis că pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007 taxa de poluare trebuie achitată de către cumpărător la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor.

Taxa, denumită „de primă vânzare”, este percepută cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa de poluare.

Ministrul Mediului de la acea dată, Laszlo Borbely, preciza că circa 110.000 de autovehicule, înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007 şi pentru care nu a fost achitată taxă de primă înmatriculare, în general maşini cu norma de poluare Euro 3 şi 4, şi-au schimbat proprietarii.

La scurt timp însă, invocând dificultăţi administrative de colectare, fostul Guvern a hotărât ca taxa de primă vânzare a maşinilor înmatriculate înainte de 2007 să fie suspendată până la începutul anului 2013, iar persoanele care au plătit deja această taxă să primească banii înapoi.

În condiţiile în care a fost suspendată doar până la începutul acestui an, taxa de primă vânzare auto este din nou obligatorie începând cu 1 ianuarie.

D.M.