1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:21
No menu items!

Ponta şi cele 15 bombe cu ceas

spot_img

Premierul Victor Ponta a făcut public luni un document cu 15 puncte care conţin „greaua moştenire” preluată de la guvernanţii pedelişti. Pentru a fi mai ”jurnalistic”, după cum a mărturisit, Victor Ponta le-a numit 15 ”bombe cu ceas”, unele fiind acum din fericire dezamorsate, după cum susţine acesta. Cele 15 bombe care au intrat în ograda guvernului USL se referă la situaţia din educaţie, agricultură, sănătate, dar şi la faptele de corupţie făcute de pedelişti. Ponta a tras totodată un semnal de alarmă faţă de faptul că marile oraşe ale României sunt acum în pericol de a nu primi căldură în iarna acestui an. ”Sunt cele 15 bombe cu ceas pe care le-aam moştenit, asupra cărora ne-am aplecat în aceste cinci luni de guvernare. Ştiu că cei de la PDL vroiau să prezinte un bilanţ şi m-am gândit să-i sprijin să le aduc anumite ceea ce au distrus, ceea ce au furat şi ceea ce au stricat în această ţară şi pot să spun că prin muncă şi prin eforturi importante pe care le facem cu toţii nu doar cei aflaţi la guvernare, pentru că, atunci când este vorba de bani publici, eforturile sunt comune. Încercăm pe cât posibil să înlăturăm efectele acestor fapte comise de guvernul PDL. Cred încă odată că perioada 2012-2016 e necesară pentru PDL, dacă doreşte să reflecteze asupra a ceea cât a fost la guvernare şi eventual să se reformeze în aşa fel încât, la un moment dat, să poată să spună ceva din nou pe scena politică românească. După aceste fapte cred încă că tăcerea în cazul lor este de aur, fără să fac vreo aluzie spre aplecarea celor de la PDL pentru exploatarea cu cianuri”, a spus premierul într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD.

El s-a referit, încă de la primul punct, la „sistemul de corupţie şi de crima organizată organizat în cadrul ANAF de către PDL, Sorin Blejnar şi toţi ceilalţi reprezentanţi ai PDL, sistem de corupţie şi de evaziune fiscală care a adus ani de zile la pierderi grave pentru bugetul de stat. La punctul doi, Ponta a vorbit de Poşta Română unde paguba se cifrează la peste 100 de milioane de lei. ”La acestea se adaugă fapte de corupţie coordonate de la Ploieşti de preşedinta organizaţiei PDL Prahova. Din fericire, am reuşit să dezamorsăm această bombă. Ministrul Comunicaţiilor m-a informat şi zilele trecute asupra discuţiilor avansate pe care le are cu un investitor strategic, fie că e vorba de Poşta belgiană sau de cea franceză pentru a salva Poşta Română, locurile de muncă şi activitatea acestei instituţii de tradiţie şi absolut necesară în orice ţară”, a afirmat Ponta. La Hidroelectrica, potrivit premierului prejudiciul se ridică la 1,2 miliarde de euro, acesta aparţinând ”PDL lui Adriean Videanu şi băieţilor deştepţi”.

Ponta nu a ocolit cazul cel mai mediatizat în ultima perioadă – cel al Oltchim despre care spune că este o bombă socială şi economică pe care Guvernul încearcă prin toate eforturile posibile să o dezamorseze în această perioadă.  Alte ”bombe” se mai referă la blocajul de la programul operaţional sectorial „dezvoltarea resurselor umane” şi de la alte programe operaţionale sectoriale, la „faimoasa” taxă de clawback, „adoptată de Guvernul Boc prin două ordonanţe succesive şi care făceau imposibilă încasarea acestei taxe, la subvenţiile pentru agricultură prevăzute a fi scăzute de la 32 la 12 euro la hectar, dar şi la subfinanţarea cronică şi ”calculată” a Armatei Române. „Practic, nici jumătate din ceea ce România s-a angajat la momentul aderării la NATO ca parte a PIB n-a fost alocat cheltuielilor militare. Reuşim şi, după ce se vor finaliza negocierile, reuşim cel puin în ceea ce priveşte protecţia aeriană în spaţiul românesc să avem o decizie şi să ne îndeplinim obligaţiile ca partener în cadrul NATO”, a arătat premierul.

Premierul a mai spus că guvernul Boc, sub semnătura preşedintelui Traian Băsescu, s-a angajat în negocieri cu partenerii internaţionali privind creşterea preţului la gaze. „Este o obligaţie asumată de Guvernul Boc, chiar dacă, după aceea, dl Boc, odată devenit primar, m-a criticat  că mă ţin de ceea ce a promis Guvernul Boc. Dar ăsta e farmecul dlui Boc. Din păcate, cea mai grea lovitură şi cea mai puternică bombă pe care Guvenrul Boc a lăsat-o marilor oraşe este eliminarea totală a subvenţiilor la încălzire. Practic, cele mai mari oraşe din România, prin deciziile luate de Guvernul Boc, nu au asigurată încălzirea pentru această iarnă, împreună cu MAI şi Ministerul Finanţelor am identificat câteva dintre soluţiile necesare”, a adăugat Ponta. El a abordat şi situaţia televiziunii publice despre care spune că ”PDL din nou a uitat foarte repede că a lăsat TVR cu peste 100 de milioane de euro datorii”.

Alte „bombe cu ceas” pentru cabinetul Ponta mjai sunt indemnizaţiile pentru mame, banii pentru însoţitorii pentru persoanele cu dizabilităţi, „faimoasa” taxa auto, precum şi la aplicarea unor coduri juridice fără niciun leu în buget. „Reliefez şi aici, în bombele cu ceas lăsate noului guvern în zona de justiţie, faptul că numirea noului procuror general şi a procurorului şef al DNA, se desfăşoară în această perioadă exact pe legea şi procedurile aplicate în 2005 şi 2008. Acum legea nu mai este bună, legea pe baza căreia dna Kovesi şi dlui Morar au fost numiţi nu mai este apreciată de către PDL odată ce a trecut în opoziţie, şi criticile şi asaltul împotriva României ca ţară şi a instituţiilor de drept dat de PDL se bazează evident pe o minciună”, a mai spus preşedintele PSD. (C.C)