1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:21
No menu items!

Poluare masivă în Prahova: strat gros de praf alb în curţi şi pe maşini, dar şi un miros greu de suportat

spot_img

Localnicii din comuna Bărcăneşti s-au trezit, miercuri dimineaţă, cu un strat gros de praf alb în curţi şi pe maşini, dar şi cu un miros greu de suportat. Oamenii spun că nu au mai văzut niciodată aşa ceva şi se tem pentru sănătatea lor.

„Aşa ceva nu am mai văzut. Am zis că o fi de la ploaie, dar nu e de la ploaie”, spune un localnic. „Nu e bun praful ăsta, ţi se ia pe mână”, spune o altă femeie din zonă.

Garda de Mediu a primit foarte multe sesizari aşa că instituţia a pornit imediat verificările, descoperind faptul că pulberea în zonă provine de la o pană de curent care a oprit instalaţiile tehnologice ale rafinăriei de la Brazi, iar în procesul de repunere în funcţiune, instalaţia a împrăştiat pulberea în atmosferă.

„Din primele informații obținute de la fața locului, avaria s-a produs ca urmare a căderii de tensiune din stația electrică proprie a operatorului, astfel s-a oprit accidental funcționarea cazanelor de abur ceea ce a condus la oprirea forțată a mai multor instalații tehnologice.

În procesul de repornire al instalației tehnologice de Cracare Catalitică, ca urmare a unor defecțiuni tehnologice la sistemul de separare catalizator de gazele arse, acestea nu au mai urmat traseul de filtrare, ceea ce a condus la eliberarea în atmosferă de pulberi de catalizator (praf de culoare albă) cu miros sfecific acestuia provocând disconfort locuitorilor din împrejurimi”, se arată în comunicatul Gărzii de Mediu.

D.Constantin