-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:58
No menu items!

Polonia investește serios în apărare. Cumpără și 96 de elicoptere Apache din SUA

spot_img

Polonia are în plan să îşi întărească dotările de apărare prin achiziţia unui mare număr de elicoptere militare de la producători din Statele Unite, transmite dpa.

Ministrul Apărării, Mariusz Blaszczak, a anunţat, joi, că guvernul de la Varşovia a înaintat o cerere către SUA pentru achiziţia a 96 de elicoptere Apache, şi că Polonia va primi de asemenea tehnologie de transfer, despre care nu a dat însă alte detalii.

Potrivit agenţiei poloneze PAP, primele elicoptere vor intra în dotarea unei unităţi echipate cu tancuri de luptă Abrams americane.

Cele două sisteme formează împreună o ‘forţă de neoprit’, a declarat ministrul Blaszczak, citat de PAP, în marja reuniunii de joi a grupului de contact pentru Ucraina, desfăşurată la baza aeriană americană Ramstein, în Germania.

Ambasadorul american în Polonia, Mark Brzezinski, a scris pe Twitter că decizia va face din Polonia al doilea cel mai mare operator de elicoptere Apache din lume, după SUA.

Achiziţia acestor elicoptere, combinată cu cea de tancuri Abrams şi alte sisteme avansate, va întări interoperabilitatea şi pregătirea de luptă ale Poloniei, a afirmat el.

Polonia îşi întăreşte armata cu sute de tancuri Abrams noi şi second-hand pentru a înlocui tancurile de concepţie sovietică pe care Varşovia le-a donat Ucrainei pentru a le folosi în apărarea contra forţele ruse.

Polonia, țară membră UE și NATO, anticipează că ”există un risc grav de război cu Rusia în următorii 3 până la 10 ani”. Viceministrul Apărării, Marcin Ociepa, a transmis că riscul unui conflict cu Moscova în viitorul apropiat justifică investițiile semnificative ale țării în apărare.

                                                                                                                Adina Silav

SURSA FOTO: Wikipedia