1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:41
No menu items!

Polonia confirmă cu întârziere că o rachetă rusească a căzut pe teritoriul ei. Armata nu a informat Guvernul despre incident

spot_img

Armata poloneză a ştiut că o posibilă rachetă se îndrepta spre Polonia în decembrie, dar nu a informat Guvernul, a declarat, joi, ministrul Apărării de la Varşovia, după ce presa a relatat în ultimele zile că un obiect militar găsit într-o pădure din nordul Poloniei, în aprilie, era o rachetă rusă KH-55 şi că serviciile poloneze au văzut un obiect intrând în spaţiul aerian al ţării în decembrie, dar apoi i-au pierdut urma, relatează Reuters.

Ministrul Apărării, Mariusz Blaszczak, a declarat că o inspecţie pe care a solicitat-o după ce în aprilie a fost găsit obiectul din pădure a arătat că Ucraina informase Comandamentul Operaţional al Forţelor Armate poloneze despre o posibilă rachetă ce se îndrepta spre Polonia, dar acesta nu a luat măsurile corespunzătoare.

„S-a stabilit că, la 16 decembrie, centrul de operaţiuni aeriene subordonat Comandamentului Operaţional a primit informaţii de la partea ucraineană despre un obiect care se apropie de spaţiul polonez, care ar putea fi o rachetă”, a declarat Blaszczak.

„Conform constatărilor inspecţiei, comandantul operaţional nu şi-a îndeplinit obligaţiile de a mă informa pe mine şi alte servicii prevăzute în proceduri cu privire la obiectul care a apărut în spaţiul aerian polonez”, a anunţat ministrul.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a reiterat joi că a aflat pentru prima dată despre existenţa obiectului militar găsit într-o pădure poloneză în luna aprilie, scrie news.ro.

Blaszczak a mai spus că inspecţia a arătat eşecuri în modul în care s-a desfăşurat căutarea obiectului.

„Doar o patrulă de poliţie a fost trimisă la faţa locului, iar o căutare cu elicopterul a fost efectuată abia pe 19 decembrie. Soldaţii din forţele de apărare teritorială aflaţi în serviciu nu au fost incluşi în căutare. După 19 decembrie, căutarea a fost complet abandonată”, a arătat ministrul Apărării.

El a adăugat că mecanismele de răspuns au funcţionat în mod corespunzător, avioanele fiind lansate în aer după ce au fost raportate posibile rachete, dar comandantul operaţional nu şi-a îndeplinit sarcinile în mod corespunzător.

„Cele mai mari deficienţe au fost constatate în raportarea incidentului şi în întreprinderea activităţilor de căutare. Orice decizie privind personalul sau măsuri disciplinare va fi luată după consultarea preşedintelui Republicii Polone, care este şeful forţelor armate”, a precizat ministrul armatei.

Incidentul ar fi intervenit după ce cu câteva săptămâni mai înainte, în noiembrie anul trecut, două persoane au fost ucise în apropierea graniţei Poloniei cu Ucraina de o rachetă de apărare antiaeriană ucraineană care îşi ratase ţinta, după cum a anunţat Varşovia.

                                                                                                                   Adina Silav