6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:16
No menu items!

Polițiști arădeni cercetați

spot_img

Mai mulţi poliţişti din cadrul IPJ Arad sunt cercetaţi, după ce ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa a ordonat efecturarea unui control, au anunţat reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Astfel, au fost dispuse măsuri de cercetare prealabilă faţă de cinci  ofiţeri, dintre care şi membri ai conducerii Inspectoratului, precum şi atenţionarea a opt ofiţeri şi doi agenţi de poliţie.

În perioada 14–20 septembrie, o comisie formată din ofiţeri ai Corpului de Control al ministrului a efectuat un control la IPJ Arad, evaluînd managementul echipei de conducere a IPJ Arad, precum şi modul de îndeplinire a sarcinilor prevăzute în strategiile MAI şi Inspectoratului General al Poliţiei.

La sfârşitul lunii iulie, toţi membrii conducerii inspectoratului judeţean au fost schimbaţi după ce au cerut eliberarea din funcţie pe motiv că nu ar fi suficient pregătiţi professional. Premierul Victor Ponta îl numea atunci  şef al Poliţiei pe comisarul şef Aurelian Costache, fost director adjunct al Direcţiei de Investigare a Fraudelor din IGPR. Și mulți afirmau atunci că această numire cu greutate era semnalul că urmau câteva dosare grele în județul controlat de Gheorghe Falcă şi Nicolae Ioţcu, nume associate de regulă cu PDL, zonă considerată de liderii USL drept polul mafiei vămilor.