6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 21:04
No menu items!

Poliția lui Neculai Onțanu își securizează propriul sediu cu 3,5 milioane de euro

spot_img

Politia Locala Sector 2 

Felix Telecom, firmă abonată la banii publici, a câștigat un contract de peste 3,5 milioane de euro, pentru confortul angajaților Poliției Locale Sector 2, subordonată edilului Neculai Onțanu. Banii din bugetul administrat de Neculai Onțanu vor fi cheltuiți pentru securizarea sediului Poliției Locale și alte zone ale Sectorului 2 al Capitalei prin contractarea serviciilor de lucrări privind montarea unui sistem de supraveghere video și anumite dispozitive de supraveghere și securitate.

După o licitație care a durat aproximativ doi ani, Poliția Locală Setor 2 a reușit să bată palma cu administratorii firmei Felix Telecom pentru încheierea unui contract privind

proiectarea și execuția de lucrări „Sistem complex de supraveghere video pentru creșterea siguranței sociale și prevenirea criminalității în zece zone ale Sectorului 2 al Capitalei”. Contractul, în valoare de aproximativ 15,82 milioane de lei, prevede: „lucrări de construcții, sistem video de supraveghere, sisteme și dispozitive de supraveghere și de securitate, sisteme de comandă, de control, de comunicații și computerizate, servicii locul principal de executare a lucrărilor este același cu sediul Poliției Locale Sector 2, respectiv, București, Șoseaua Pantelimon , nr. 27 , Sector 2. Chiar dacă sunt bani din bugetul Primăriei Sector 2, Poliția Locală nu a organizat licitație electronică pentru contractul de peste 3,5 milioane de euro.

Felix Telecom, clientă fidelă a diverselor instituții ale statului printrre sare STS, SRI sau Ministerul Finanțelor, este deținută de Traian Mihu, de soția acestuia, Ruxandra Ioana Mihu, de Doina Felicia Ileș și de soțul acesteia, Tedor Ileș, general (r) SIE.

În decembrie 2013, Sursa Zilei relata că Agenția de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație și Cercetare (ARNIEC) a cumpărat echipamente IT de aproape 4 milioane de euro, fără a organiza o licitație, de la firmaFelix Telecom.

ARNIEC, aflată în subordinea Ministerului Educației, administrează şi dezvoltă reţeaua RoEduNet care asigură servicii de comunicaţii de date pentru instituţiile de cercetare şi academice de toate gradele din Români. Unul dintre asociații firmei care face afaceri cu Ministerul Educației, Ioana Mihu, este profesor la Departamentul de Automatică şi Ingineria Sistemelor din cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare.

Ștefan Etveș