Polițiștii de penitenciar protestează în mai multe orașe din țară. Ei cer plata sporului sau majorării pentru munca prestată în weekend și în zilele de sărbătoare legală și indexarea pensiilor militare.
„Deva, Craiova, Târgu Jiu, Bacău, Mioveni decontează în stradă minciunile servite în campaniile electorale. Primele acțiuni de protest ale filialelor SNPP cu următoarele revendicări. Plata sporului/majorării pentru munca prestată de polițiști, polițiști de penitenciare și militari, în zile de sâmbătă, duminică și sărbători legale și alte zile declarate de lege ca fiind nelucratoare (modificarea urgentă a OUG 156/2024). Indexarea pensiilor militare cu ultima rată medie anuală a inflaţiei”, transmite SNPP Poliția Penitenciară.
Potrivit sindicaliștilor, acțiunile fac parte dintr-un calendar pe termen nelimitat, „așa cum este și nesimțirea clasei politice, al protestelor care vor alterna cu alte măsuri cu impact asupra activității.”
D.Constantin