Inspectoratul de Poliție Ilfov a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu cu privire la posibila infracțiune de abuz în serviciu în legătură cu polițiștii filmați în timp ce percheziționau mai mulți elevi dintr-o școală din Jilava, potrivit unui comunicat al instituției.
”Urmare a petiției formulate de mama unui minor, precum și a informațiilor vehiculate în mass-media, privind modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară ILFOV, în urma documentării realizate de ofițerii din cadrul Biroului Control Intern, au fost constatate unele deficiențe în sarcina polițiștilor, a căror activitate a fost verificată, motiv pentru care față de aceștia s-a dispus declanșarea procedurii cercetării prealabile. Totodată, IPJ Ilfov a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu privire la posibila infracțiune de abuz în serviciu”, se arată în comunicatul citat.
O înregistrare apărută în spaţiul public arată cum mai mulţi poliţişti de la IPJ Ilfov intră într-o sală de clasă de la o şcoală din Jilava şi le cer elevilor să-şi golească ghiozdanele şi buzunarele, potrivit Agerpres.
Mai mulţi părinţi au reclamat faptul că poliţiştii le-au tratat copiii ca pe nişte „infractori”, iar o mamă a depus o sesizare oficială în acest sens.
IPJ Ilfov transmite într-un comunicat de presă că a fost vorba de o acţiune preventivă, după ce au fost primite informaţii că sunt elevi care vin la şcoală cu briceag.
IPJ Ilfov anunţă că au fost demarate verificări interne în legătură cu modul de acţiune al poliţiştilor la şcoala din Jilava.
D.Constantin