Patru agenți de poliție reținuți pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, respectiv complicitate la abuz în serviciu. Ei nu l-au testat pe fostul comandant al Poliţiei Municipiului Petroșani deși exista suspiciunea că ar fi condus sub influența alcoolului.
Direcția Generală Anticorupție a transmis că patru agenți de poliție reținuți pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, respectiv complicitate la abuz în serviciu.
În urmă cu aproape un an, aceștia nu au testat un șofer deși exista suspiciunea că acesta conducea sub influența alcoolului.
Cei patru agenți de politie sunt din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara și sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, respectiv complicitate la abuz în serviciu.
Unul dintre polițiști, ajutat de ceilalți trei agenți, a simulat o verificare a conducătorului auto cu aparatul etilotest, astfel încât să ateste valoarea zero a nivelului de alcool în aerul expirat, făcând astfel inutilă o eventuală recoltare de probe biologice de sânge, necesară pentru stabilirea științifică a concentrației de alcool în organism și împiedicând, în acest mod, tragerea la răspundere contravențională sau penală a respectivului conducător auto.
D.Constantin