1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:55
No menu items!

Polițist prins drogat la intrarea în serviciu

spot_img

Un poliţist care urma să intre de serviciu în Şomcuta Mare, judeţul Maramureş, a fost testat pozitiv la substanţe interzise. 

”Seara trecută, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive în cazul unui poliţist care urma să înceapă serviciul pe raza de competenţă a oraşului Şomcuta Mare. Ca urmare a constatării, s-a dispus de îndată  retragerea acestuia din dispozitiv”, a anunțat IPJ Maramureş.

Poliţistul a fost dus la spital unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii prezenţei în organism a subsţantelor psihoactive.

”În acest caz Compartimentul Control Intern continuă activităţile specifice în vederea dispunerii măsurilor legale. La intrarea în serviciu, toţi poliţiştii sunt instruiţi şi evaluaţi din punct de vedere al capacităţii de exercitare a atribuţiilor de serviciu”, a mai transmis instituţia.

                                                                                                            Adina Bucur