(PAMFLET)
În 1998, în timpul unei campanii electorale cu miză, am cunoscut multă lume bună. Lumea bună era deja la putere. În lumea bună s-a strecurat şi lumea obişnuită. Erau 2 băieţi ca două picături de rouă. Unul mai rebel, vorbăreţ şi simpatic, altul, mai taciturn, cu faţă de tocilar şi care râdea mai greu la glume. Unul avea un Oltcit, pe care-l parca în spatele sediului de campanie, celălalt umbla cu tramvaiul. Aveau nume de cod: lipitoarea 1 şi lipitoarea 2. Lesne de înţeles, se ocupau cu lipitul afişelor. Băieţi modeşti, cu vise mari.
Azi, unul e coleg cu Mihai Viteazul. Vorbesc prin intermediul Iuliei Hașdeu. S-a cizelat. Nu mai umblă cu Oltcitul, are şofer. Nu mai e Lipitoare, e preşedinte. Președintele Camerei Deputaților. Umblă la costum şi-l enervează presa care pe timpuri era preferata lui. Pentru o ştire pe coloană, ar fi dat şi Oltcitul.
Celălalt a ajuns ministru. Mai întâi la un minister care, dacă nu mergea, nu murea nimeni. Acum e la un minister unde sunt din ce în ce mai puţini „subordonaţi”. Are avantajul că vine după un ministru care a mai rărit din pacienţi. Aşa că, mare lucru
n-are ce să facă. Să-i învie pe bolnavii care au murit din cauza sistemului, nu poate. Dar să-i salveze pe cei rămaşi, nici atât. Mă bucur că măcar vine din sistem. E dentist. Dentistul Nicolae Bănicioiu. Măcar din acest punct de vedere, stau liniştită. Programul de spălat pe dinţi va continua şi la ţară.
Carol Davila