-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:47
No menu items!

Poliția Română va avea un nou șef. Lucian Bode: „Vom demara un program de reformă în MAI”

spot_img

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunțat, marți, că premierul Florin Cîţu va numi în curând un şef al Poliţiei Române, după care la nivelul ministerului va fi demarat un amplu proces de reformă, care va include şi organizarea de concursuri pe posturi.

Lucian Bode a precizat că în primele patru luni ale acestui an au fost operate în cadrul Poliţiei, Jandarmeriei şi Poliţiei de Frontieră peste 250 de împuterniciri, iar pentru a rezolva problema resursei umane în Ministerul de Interne este nevoie de stabilitate pe funcţiile de conducere.

„În viitorul foarte apropiat, domnul prim-ministru va numi un şef al Poliţiei Române, pentru că, ştiţi foarte bine, inspectorul general al IGPR are rol de secretar de stat şi este în atributul prim-ministrului. După care, împreună cu Academia de Poliţie, împreună cu structurile asociative, cu sindicatele, cu colegii din conducerea MAI, cu toţii ne vom aşeza la masă şi vom demara un program de reformă în MAI, reformă care obligatoriu trebuie să conţină şi organizarea de concursuri pe posturi de la bază până la vârf şi la toate nivelurile”, a afirmat ministrul Lucian Bode.

El a precizat că în perioada următoare vor fi organizate  concursuri pentru recrutarea din sursă externă de polițiști, jandarmi, pompieri.