1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:33
No menu items!

Poliţia Română: Șoferii să se informeze cu privire la medicamentele luate

spot_img

Poliţia Română a transmis sâmbătă că cetăţenii trebuie să se informeze cu privire la medicamentele pe care le consumă şi să citească atent prospectul ori să se consulte cu un medic, deoarece unele medicamente sunt contraindicate pentru condusul autovehiculelor.

„Persoanele în cauză se pot pune în pericol, atât pe ele, cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic, având în vedere faptul că efectul unor medicamente poate reduce capacitatea şi timpii de reacţie, iar aparatele Drugtest detectează inclusiv substanţe din compoziţia acestor medicamente. Testarea reprezintă doar un indiciu în ceea ce priveşte posibilitatea ca acel şofer să fi consumat substanţe interzise. Tocmai de aceea sunt recoltate probe biologice, la o unitate medicală, iar rezultatul acestora reprezintă probă în ceea ce priveşte existenţa sau inexistenţa substanţelor interzise”, a precizat IGPR, în contextul noilor modificări legislative în domeniul rutier impuse prin Ordonanţa 84/2024.

Poliţia Română menţionează că măsurile sunt diferite de la o ţară la alta, însă toate statele au o preocupare şi sunt foarte atente la aceste abateri care sunt considerate grave, în orice stat, şi anume conducerea sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise.

„În acest moment, analizarea probelor biologice nu este atributul Poliţiei Române, ci al serviciilor de medicină legală. Durata analizării probelor biologice a fost luată însă în considerare, la momentul modificărilor legislative, iar, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, în urma unei analize efectuate la nivelul Direcţiei Rutiere, a fost introdusă posibilitatea legală ca Poliţia Română să organizeze şi să deţină laboratoare proprii, pentru a analiza aceste probe şi pentru a emite cât mai repede un rezultat. Primul astfel de laborator va fi operaţionalizat la nivelul Institutului Naţional de Criminalistică din cadrul Poliţiei Române, iar cel de-al doilea la nivelul judeţului Cluj. De asemenea, în continuare, vor fi operaţionalizate astfel de laboratoare în toată ţara, la acest moment documentaţia pentru laboratorul din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică – IGPR fiind deja pregătită”, a informat sursa citată.

T. S.