-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:28
No menu items!

Poliția, despre reținerea lui Sebastian Ghiță: Autoritățile române au cerut verificări în Slovenia. Datele, transmise anchetatorilor sârbi

spot_img

Toate activitățile desfășurate de Poliția Română în cazul lui Sebastian Ghiță s-au desfășurat sub coordonarea directă a procurorului de caz și au respectat întocmai normele legale  în astfel de situații, au precizat, marți, într-un comunicat de presă, reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române.

Oficialii IGPR au subliniat că, „inclusiv în noaptea de 13/14 aprilie a.c., polițiștii români s-au aflat în contact direct cu procurorul de caz”.

„Totodată, conform competențelor, Poliția Română a realizat un schimb activ de date și informații, cu colegii din Serbia și Slovenia,    care a condus la reținerea celui în cauză. Astfel, polițiștii români au solicitat autorităților slovene verificări privind autenticitatea documentelor prezentate de inculpat , datele fiind transmise autorităților sârbe.

De asemenea, specialiștii Institutului Național de Criminalistică au efectuat o constatare tehnico-științifică, al cărei rezultat a fost  transmis colegilor sârbi”, se mai arată în comunicatul Poliției.

Surse judiciare au precizat pentru Sursa Zilei că, la momentul reținerii, Sebastian Ghiță s-a legitimat cu un act de identitate și un permis, ambele slovene, valabile. Verificările făcute de autoritățile slovene au arătat că seriile înscrise pe aceste documente aparțineau, de fapt, unor documente similare, expirate însă de mai mulți ani.

Pe de altă parte, constatarea tehnico-științifică realizată de Institutul Național de Criminalistică a constat în compararea de imagini foto și video și de amprente, care a cântărit greu în identificarea omului de afaceri.

Raluca Dan