-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:54
No menu items!

Poliția Capitalei nu citește e-mailurile. Alerta falsă cu bombă de la mall, trimisă electronic, a stat necitită 10 ore

spot_img

Emailul prin care poliția a fost anunțată că o bombă a fost plasată într-un mare centru comercial din București a stat necitit aproape zece ore. Mesajul a fost trimis la miezul nopții, fiind deschis de un polițist abia la ora 10 dimineața.

Poliția Capitalei are o secțiune de transmitere de solicitări și petiții care funcționează până la miezul nopții, însă un songur ofițer deschide e-mailurile primite, iar acesta a intrat în tură a doua zi, la 8 dimineața.

La e-mailul care anunța o bombă la mall-ul Park Lake din sectorul 3 al Capitalei, ofițerul a ajuns abia pe la 10. Mai era puțin până la ora 14, ora  anunțată în mesaj ca fiind presupusa detonare.

Polițistul a direcționat mesajul către alți colegi care au încercat să afle de pe ce adresă a fost trimis e-mailul, dar nici aceștia nu au reușit să identifice persoana, așa că s-a luat decizia evacuării centrului comercial.

Verificările pirotehniștilor au durat mai bine de 3 orea, apoi s-a dovedit că alarma era falsă. 

M. Nedelcu