- Mihaela Chiper
Singura structură de poliție care performa în anchete de agresiuni sexuale cu victime copii este pusă pe butuci la nici un an de la înființare. Asta, în ciuda modalităților de investigare implementate după modelul statelor vest-europene și a celor peste 50 de dosare cu autori necunoscuți rezolvate în doar 6 luni. Este vorba despre un birou cu 19 oameni care funcționa în cadrul Serviciului Omoruri al Poliției Capitalei și care a căzut “victimă” războiului declanșat la vârful poliției de criza așa-zisei “lupte” cu clanurile interlope. După demisia “impusă de împrejurări” a șefului Poliției, chestorul Liviu Vasilescu, și ordinul contestat și contestabil de transfer la IPJ Harghita al inamicului public al acestuia, Radu Gariș, șeful Serviciului Omoruri, și subalternii lui Gavriș trebuie să plătească, în viziunea conducerii poliției.
Nu contează munca, și performanța și golul creat. Nu impresionează nici măcar statisticile îngrijorătoare pentru orice stat care aspiră la educație și civilizație și nici faptul că victimele unora dintre cele mai oribile fapte condamnate de Codul Penal sunt copii. Contează, spun oamenii din justiție, doar orgoliul șifonat al șefului Poliției Capitalei, comisarul Bogdan Berechet, până nu demult mâna dreaptă a lui Vasilescu.
NUMĂR URIAȘ DE FAPTE, VICTIME DISPREȚUITE
200 de sesizări privind infracțiuni sexuale cărora le-au căzut victime copiii au fost înregistrate în 2019 în secțiile de poliție din București. Un număr uriaș, comparativ cu cele 825 de rechitorii întocmite la nivel național în tot anul trecut pentru toate tipurile de infracțiuni sexuale cuprinse în Codul Penal, indiferent de vârsta victimei.
Comparația este importantă pentru că ne ajută să vedem cât de puțin relevante sunt statisticile Ministerului Public, atunci când vorbim despre prevenția pe care statul o poate obține prin investigarea rapidă și condamnarea acestor tipuri de infractori.
În prelungirea acestei senzații de impunitate dată de raportul mic între ce se sesizează și ce se condamnă, lucrează mult ignoranța majorității lucrătorilor Ministerului de Interne. Polițiști rurali care „rezolvă operativ” agresarea sexuală a unei fetițe de 8 ani, sfătuindu-l pe bunicul care o atinsese ilegal să stea mai departe de nepoată sau alții care trimit direct acasă victima adultă, dar cu deficiențe psihice, a unui viol în cimitir. Iar experiența organizațiilor care fac protecție socială și tot mai desele condamnări la CEDO ne arată că acestea nu sunt excepții.
Magistrații dau și ei măsura propriului dispreț pentru victime: un procuror scrie în rechizitoriu numele și adresa femeii traumatizate lângă cel al violatorului în serie, apoi o sfătuiește să se mute, iar un judecător manifestă clemență și aplică legea strâmbă care îi permite să dea o pedeaspsă ca pentru fals unui bărbat care îl violase timp de un an pe colegul de clasă al fiului său în vârstă de 7 ani.
Care este adevărata dimensiune a sexului patologic și infracțional la români este imposibil de aflat până când statul nu va fi capabil să aibă grijă măcar de victimele acestor tipuri de infracțiuni, care sunt extrem de vulnerabile. Tocmai pentru lipsa unui sistem de protecție efectivă pentru victimele vulnerabile ale infracțiunilor, țara noastră se află sub monitorizare europeană.
Dar până atunci, poliția și Parchetele ar putea avea un set minim de reguli care să permită strângerea rapidă a probelor și prinderea vinovaților. Acest lucru se întâmpla, în mod cu totul excepțional, de aproape un an, în București.
DIFERIȚI ȘI TOXICI
Parchetul Capitalei a primit, în 2016, în dar de la Ambasada Franței și de la Federația Organizațiilor pentru Protecția Drepturilor Copiilor, o sală de audieri dedicată copiilor.
Prim-procurorul de atunci, Alex Georgescu, obișnuia deja de mai multă vreme să preia dosarele mai complicate cu copii-victime de la Parchetele mai mici. Adjunctul său, Viorel Badea, devenit între timp director al Institutului Național al Magistraturii, s-a oferit să adapteze, alături de polițistul Bogdan Trandafir, un ghid internațional pentru intervievarea copiilor-victime ale agresiunilor sexuale, iar un alt procuror atipic, Marian Trușcă, întors la Parchet din funcția de director al Institutul Național al Magistraturii se formează ca expert.
Cu o încăpere prietenoasă și o echipă de procurori și polițiști dispuși să performeze, singura sală de audieri dintr-un Parchet românesc strânge rapid peste 100 de înregistrări cu copii victime ale agresiunilor sexuale, care în alte condiții ar fi înghețat de frică pe culoarele poliției, ar fi plâns și ar fi fost imposibil să exprime la 5 ani că „tati a făcut artificii”. Niciuna dintre aceste înregistrări nu a dat greș. În toate aceste cazuri Parchetul Capitalei a obținut condamnările maxime permise de lege.
- 30 de ani la fond și 20 de ani în apel pentru un antrenor care își violase elevele;
- 18 ani definitiv pentru Eugen Stat, fostul jandarm și polițist, găsit vinovat pentru 18 fapte de agresiune sexuală a unor minori și viol;
- 5 ani pentru un tată care și-a mângâiat fiica în vârstă de 5 ani în zona intimă, unica proba fiind mărturia copilei.
Folosind tehnicile interviului științific, procurorii și polițiștii din Capitală au reușit să probeze fapte care păreau imposibile, ba mai mult au obținut protecție pentru copiii-victimă, evitând repetarea audierilor, limitând interacțiunea lor cu persoane străine și cu medii instituționale stresante. Capitala are deja mai mulți procurori și polițiști familiarizați cu aceste tehnici de investigație, iar metoda este pe cale să fie generalizată, la nivel național, cu susținerea Parchetului General.
A fost nevoie de multă persuasiune, dar și de un uriaș scandal public generat de prinderea fostului polițist pedofil Eugen Stan pentru ca, pe 15 ianuarie 2019, în cadrul Serviciului Omoruri de la Capitală, să fie aprobată formarea unui nou birou, cu 19 oameni, specializați pe agresiuni sexuale. Acest birou, niciodată cu schema completă de personal, este condus de polițistul Bogdan Trandafir și este axat pe dosarele de agresiune sexuală cu autori necunoscuți și victime minore.
Echipa solidă și pasionată, pentru care programul de muncă nu se termină niciodată la ora 16.00 și primește delegări și în dosarele de viol cu victime adulte. Sunt buni și rapizi, iar lunile trecute au urmărit un trotinist exhibiționist prin București, preț de 15 kilometri pe camerele de supraveghere, pe raza a două sectoare.
În șase luni după operaționalizare, acest birou a scos la lumină peste 50 de dosare de agresiuni sexuale, în 25 dintre cazuri fiind dispuse măsuri preventive. Practic, în fiecare săptămână de muncă, această echipă a obținut arestarea unui agresor sexual.
Dată fiind noua organizare, biroul a fost cooptat și în grupa comună care participă la autopsii, încasând astfel și sporul de toxicitate specific acestui domeniu de activitate și general valabil la nivel național. Un angajat al acestui birou ajungea să încaseze suplimentar la salariu, pentru săptămâna în care participa la autopsii, sporul de toxicitate pentru aproximativ 20 de ore. O sumă derizorie, la fiecare două luni, pentru care acum se fac inclusiv registre speciale. Acordarea acestui spor a ajuns să facă obiectul unor controale interne la nivelul Poliției Capitalei, prin decizia nou-numitului șef al instituției Bogdan Berechet, ofițer cu o scurtă experiență la șefia IPJ Argeș.
Până acum, cei trei șefi de birouri și șeful de serviciu au făcut obiectul a trei cercetări, iar în urmă cu o săptămână au primit inclusiv o vizită din partea DNA, la sesizarea IGPR, pentru că ar fi „luat mită păstrarea funcției în schimbul imaginilor” care îl înfățișează pe fostul șef al IGPR Liviu Vasilescu la negocieri pentru a grăbi îmormântarea interlopului Emi Pian.
Radu Gavriș, cel care a preluat acest serviciu performant de la predecesorii săi, și și-a câștigat prin concurs postul de adjunct al Poliției Capitalei, a atacat în instanță ultimul ordin semnat de Liviu Vasilescu prin care îl detașa adjunct la IPJ Harghita.
În paralel, prin ordonanța unui procuror al Secției I din DNA, a cărui strictă competență este legată de infracțiuni directe de mită, o serie de documente și o stație de lucru au fost ridicate pentru verificări. Nu pentru percheziție, procedură care necesită indicii suficient de solide pentru a obține autorizație de la un judecător.
Oficial, DNA tratează această anchetă ca pe o obligație de cercetare preliminară a unei sesizări, însă răul generat de reacția instituțională este de departe emblematic pentru modul în care tratăm lucrurile importante. Personal, neetic și departe de principii.
Vedeți și răspunsul primit de Sursa Zilei la întrebările legate de ancheta penală și „perchezițiile” despre care unii jurnaliști au relatat pe surse. Rasp 1085 Sursa Zilei prin care DNA evită să clarifice contextul investigației, invocând protectia confidențialității anchetei și asigurarea echității în procedura judiciară.
Atât de simplu, un serviciu care performează a fost transformat într-un creuzet al neîncrederii. Nemultumiri structurale au fost aliniate standardului de incompetență cu care este creditată în general poliția. Iar un model pe care Parchetul General încerca să-l extindă la scară națională, e pe făraș.
Instituțiile nu sunt despre oamenii care le conduc. Aceasta este lecția pe care nici DNA și nici șefii din poliție nu au reușit să o înțeleagă.