1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:38
No menu items!

Poliţia Rutieră și RAR vor controla în trafic starea tehnică a autovehiculelor

spot_img

Poliţia Rutieră și RAR vor controla în trafic starea tehnică a autovehiculelor

Direcţia Rutieră – IGPR şi Regia Autonomă – Registrul Auto Român vor face în perioada 10 – 20 ianuarie controale în trafic pentru a verifica starea tehnică a autovehiculelor.

Controalele vor stabili dacă autovehiculele îndeplinesc condiţiile tehnice pentru a putea circula pe drumurile publice. Poliţiştii şi specialiştii RAR vor verifica buna funcţionare a mecanismului de frânare şi a sistemului de direcţie, a instalaţiei de iluminare sau semnalizare, precum şi a reglajului acesteia, legalitatea montării şi utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, a dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, altele decât cele omologate.

Totodată, se va verifica autenticitatea seriilor de identificare a vehiculelor, concordanţa datelor înscrise în certificatul de înmatriculare cu caracteristicile tehnice, deţinerea inspecţiei tehnice periodice şi valabilitatea acesteia, precum şi utilizarea anvelopelor de iarnă şi uzura acestora.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului General al Poliţiei Române, în cazul în care se constată defecţiuni tehnice de natură a pune în pericol grav siguranţa circulaţiei, autoturismele respective vor fi imobilizate.

C.I.