-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:47
No menu items!

Poliţia Română va identifica mașinile date în urmărire cu ajutorul unui soft special

spot_img

Poliţia Autostrăzi foloseşte de vineri un aparat prin care autoturismele date în urmărire sunt identificate pe loc, după ce o cameră de filmat montată pe marginea drumului le surprinde plăcuţele de înmatriculare.

„Una dintre autospecialele de poliţie rutieră cu sistem radar, a fost echipată suplimentar, în urma parteneriatului cu Microsoft, cu o tabletă PC cu conectivitate 3G/UMTS, precum şi cu un sistem de identificare automată a numerelor de înmatriculare (automatic number plate recognition – ANPR), în paralel cu dezvoltarea sistemului informatic al Poliţiei Române pentru a susţine conectarea în mod securizat cu terminale mobile”, precizează un comunicat  al Poliţiei Române.

Potrivit comunicatului, prin folosirea dispozitivului Tablet PC cu modem de date GSM, poliţiştii pot accesa, de la faţa locului, toate aplicaţiile Poliţiei Române sau ale altor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

De asemenea, maşina respectivă este dotată şi cu cu sistemul de recunoaştere automată a numerelor de înmatriculare cu ajutorul căruia pot fi identificate automobilele semnalate ca furate, sistem care, până acum, era folosit doar pe DN1, unde era montat pe camerele fixe.

Sistemul detectează codul de ţară şi salvează imaginile cu maşina suspectă împreună cu numărul camerei de supraveghere, data şi ora la care s-a efectuat detecţia şi numărul de înmatriculare.

Potrivit Poliţei Române, o a doua maşină a Poliţiei Autostrăzi a fost dotată suplimentar cu un dispozitiv numit TachoScan, care permite citirea automată a datelor înregistrate de tahografele electronice folosite de şoferii profesionişti, putându-se astfel verifica rapid dacă aceştia au respectat orele de odihnă impuse de lege.

Lucian Mera