2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:39
No menu items!

Poliția Română, condusă de un singur om. Șeful IGP dă ordine telefonic din Austria

spot_img

În plin scandal care a lovit din plin Poliția Română, conducerea acestei structuri importante din Ministerul de Interne este asigurată de un singur om – unul dintre cei doi adjuncți ai șefului IGPR, Viorel Vasile. Asta pentru Petre Tobă se află în concediu, în Austria, iar celălalt adjunct, Claudiu Cucu, își petrece și el concediul departe de Poliția Română.

Surse din cadrul Poliției Române ne-au declarat că Petre Tobă asigură, totuși, comanda… prin telefon. Aceleași surse ne-au declarat că șeful IGPR se află în Austria din cauza unei probleme de sănătate a unuia dintre copiii săi. Cu toate acestea, o sursă oficială din MAI ne-a precizat că problema de sănătate nu este atât de gravă astfel că, prin prisma a ceea ce se întâmplă acum în Poliția Română, chestorul Petre Tobă ar fi trebuit să se întoarcă în România, mai ales că, lipsind, tot scandalul se va deconta în defavoarea sa.

În rest, șefii celorlalte arme ale Ministerului de Interne sunt prezenți la muncă.

Raluca Dan/Andi Topală