-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:22
No menu items!

Poliția și Garda Financiară au descins la clubul Pandurii Târgu Jiu. UPDATE

spot_img

Polițiștii de la Investigarea Fraudelor și comisari ai Gărzii Financiare Gorj au descins la sediul clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu pentru a verifica documentele financiar-contabile. Acțiunea survine plângerii depuse, acum o lună, chiar de acționarul majoritar al clubului, Complexul Energetic Oltenia.

Conducerea acestuia a sesizat faptul că de doi ani nu pot vedea cheltuielile, nejustificate în opinia acționarilor, făcute în cadrul clubului. În acest sens, acționarul majoritar a reclamat că președintele clubului de fotbal, Marin Condescu, a refuzat să pună la dispoziție documentele contabile.

La momentul descinderilor, Marin Condescu nu era prezent, aflându-se la Bucureşti.

Managerul privat al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, declarase că preşedintele clubului, Marin Condescu, refuză să îi pună la dispoziţie actele financiar-contabile pe care i le-a solicitat, motiv pentru care a şi anunţat că pe 19 iulie ar urma să aibă loc o şedinţă a Adunării Generale a Acţionarilor, în care va fi votată schimbarea lui Condescu din fruntea clubului.

Cu aproximativ o lună în urmă, Condescu a prezentat, într-o conferinţă de presă, documente de la DNA din care reieşea că finanţarea clubului a fost legală la vremea respectivă, fiind făcute verificări cu privire la finanţarea echipei pentru perioada 2010-2012. Documentele au fost prezentate după ce Curtea de Conturi a stabilit că actuala conducere a CE Oltenia trebuie să recupereze de la club 18.8 milioane de lei. În aceste condiții, CE Oltenia a dat în judecată clubul Pandurii Târgu Jiu pentru recuperarea sumei pe care echipa de fotbal ar fi primit-o, în perioada 2009 – 2011, în mod nelegal de la unităţi din minerit şi energie, cu titlu de finanţare.

Marin Condescu a declarat că unele dintre faptele pentru care clubul a fost dat în judecată de CE Oltenia s-au prescris, iar altele au fost verificate de mai multe instituţii, inclusiv de DNA, care nu au descoperit nereguli.

Condescu afirma că finanţarea Clubului Pandurii Târgu Jiu cu bani din minerit şi energie se face în baza unor legi, hotărâri de guvern şi decizii ale consiliilor de administraţie de la unităţile care formează în prezent Complexul Energetic Oltenia.

„Înseamnă că banii aceştia îi vor plăti toţi parlamentarii României, toate guvernele din 2005 şi până acum, toţi miniştrii şi prim-miniştrii”, a spus Condescu.