2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:29
No menu items!

Poliţie: După două zile de căutări, în cazul femeii decapitate nu există niciun indiciu

spot_img
Poliţie:După două zile de căutări în cazul femeii decapitate
foto: radicalonline.info

Reprezentanţii Poliţiei Argeş au anunţat că, duminică dimineaţă, după două zile de căutări, la care participă peste 100 de poliţişti, jandarmi şi pompieri militari, nu există niciun indiciu în cazul femeii al cărei cadavru decapitat şi fără membre a fost găsit în râul Argeş.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa, Eduard Ţelea, duminică după-amiază au loc căutări în râul Argeş, în zona localităţii Crângurile, aflată în amonte, la aproape 15 kilometri de locul unde a fost găsit cadavrul. „S-a montat motorul bărcii pneumatice, iar pompierii militari de la Găeşti au început căutările în albia râului Argeş, în comuna Crângurile, sat Voia. Căutările au loc la indicaţiile poliţiştilor şi este o operaţiune dificilă din cauza debitului crescut al râului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa.

La rândul lor, reprezentanţii Poliţiei Argeş au precizat că, după două zile de căutări, nu există niciun indiciu în acest caz. „Este a doua zi de căutări, este o operaţiune de amploare la care participă peste 100 de poliţişti, jandarmi şi pompieri militari. Deocamdată, nu a fost găsit niciun indiciu. S-a constituit un colectiv de anchetă la inspectoratele de Poliţie Dâmboviţa şi Argeş, sprijinit de ofiţeri specializaţi din direcţiile de Investigaţii Criminale şi de Operaţiuni Speciale ale IGPR şi de la Institutul Naţional de Criminalistică. Cazul este coordonat de un procuror criminalist de la Parchetul Tribunalului Dâmboviţa. Echipe din poliţişti şi jandarmi au chestionat cetăţenii asupra cazului, cerându-le să fie prudenţi şi să furnizeze orice informaţii în acest sens”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, Raluca Florescu.

Anchetatorii încearcă să stabilească dacă o femeie de 36 de ani din localitatea dâmboviţeană Valea Mare, dată dispărută de iubitul ei, este cea al cărei cadavru fără cap şi fără membre a fost găsit în râul Argeş.

Iubitul unei femei de 36 de ani a alertat Poliţia, sâmbătă seară, după ce a fost dat publicităţii cazul femeii al cărei cadavru decapitat şi fără membre a fost găsit în râul Argeş, în localitatea dâmboviţeană Petreşti, sat Ioneşti. În noaptea de sâmbătă spre duminică, atât concubinul femeii, cât şi fostul soţ al acesteia au fost audiaţi de procurorul de caz. Cumnatul femeii dispărute a declarat că aceasta lucra la o fabrică de pâine din Topoloveni (Argeş) şi că făcea zilnic naveta în localitatea Valea Mare.”Vineri seară, prietenul ei a vorbit cu ea la telefon pe la ora 22.00, când a plecat de la fabrică şi se ducea la maşina de ocazie. El, ca de obicei, o aştepta pe DN 7, la o troiţă. Face naveta de ani de zile. A aşteptat-o până la ora 02.00 noaptea şi ea nu a apărut, a sunat-o şi avea telefonul închis. Atunci, a venit la mine şi mi-a spus ce s-a întâmplat. Nu era alarmat tare, pentru că ea mai rămânea şi pe la fostul soţ, care locuieşte în judeţul Argeş. A doua zi de dimineaţă am fost la fabrică, iar colegele ei nu ştiau nimic despre ea. Seara, când am văzut la ştiri ce s-a întâmplat ne-am speriat tare şi am fost împreună cu cumnatul la poliţie, la Găeşti, şi i-am anunţat. Au fost la audieri şi fostul soţ al acesteia şi concubinul ei”, a declarat Marian Sârbu, cumnatul femeii dispărute.

Primele date arată că femeia a fost căsătorită în Argeş, apoi a divorţat, căsătorindu-se cu un bărbat din comuna Valea Mare, iar ulterior s-a despărţit şi de acesta. Între timp, femeia s-a împăcat cu cel de-al doilea bărbat, însă nu s-au mai căsătorit, spun rudele femeii.

Cadavrul unei femei fără cap, fără mâini şi fără picioare a fost găsit de un cioban, sâmbătă, în râul Argeş, în localitatea dâmboviţeană Petreşti. Surse din rândul anchetatorilor spuneau că pe cadavrul femeii erau urme proaspete de sânge, fapt ce ar duce la ipoteza unei crime comise recent.

R.D.