2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:56
No menu items!

Poliţiştii răniţi grav în misiuni ar putea rămâne angajaţi, la munca de birou

spot_img

politisti

Poliţiştii care, în urma rănilor suferite în timpul serviciului, sunt încadraţi în gradul III de invaliditate ar putea cere să rămână angajaţi, pe funcţii care nu implică efort fizic, iar copiii şi soţii acestora s-ar putea angaja în Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Așa prevede un proiect de ordin de ministru, aflat în dezbatere publică. 

Astfel, potrivit proiectului, un poliţist rănit în timpul activităţii şi încadrat în gradul III de invaliditate, ceea ce înseamnă că şi-a pierdut jumătate din capacitatea de muncă, poate cere să rămână angajat al MAI pe o funcţie care nu implică efort fizic. „Se creează astfel posibilitatea menţinerii în activitate, la cerere, a poliţistului încadrat în gradul III de invaliditate ca urmare a rănirii acestuia într-un accident de muncă, pe alte funcţii unde îşi poate valorifica experienţa profesională”, se precizează în nota de fundamnetare a proiectului de act normativ.

Şi poliţiştii al căror contract de muncă încheiat cu MAI a încetat după ce au fost încadraţi în gradul III de invaliditate vor putea cere reangajarea odată cu intrarea în vigoare a actului normativ.

Poliţiştii încadraţi în gradul III de invaliditate vor putea fi menţinuţi în activitate dacă există un post vacant, sunt îndeplinite cerinţele de ocupare prevăzute în fişa postului şi există avizul favorabil al Comisiei. Din decizia medicală emisă de Comisia de expertiză medico-militară teritorială şi avizată de Comisia centrală de expertiză medico-militară, solicitată ca document justificativ, trebuie să rezulte că încadrarea în gradul de invaliditate şi clasarea ca inapt pentru serviciul poliţienesc are ca legătură de cauzalitate un accident de muncă – cercetat şi înregistrat conform legislaţiei în vigoare.

Domeniile de activitate în care poliţistul poate fi menţinut în activitate sau repus în funcţie sunt: asigurare logistică/tehnico-materială; financiar-contabil; asistenţă medicală; asistenţă juridică; informare şi relaţii publice; resurse umane; învăţământ; analiza informaţiilor; cercetarea şi prevenirea criminalităţii; cazier judiciar, statistică şi evidenţă operativă; comunicaţii şi tehnologia informaţiei; secretariat şi informaţii clasificate; management organizatoric şi operaţional; exploatare tehnică.

Cererile de reîncadrare vor fi soluţionate în maximum 45 de zile de la data înregistrării.

Poiectul de ordin prevede şi posibilitatea angajării în funcţii de poliţist sau personal contractual, în unităţi ale MAI, la cerere, a copiilor aflaţi în întreţinerea poliţistului decedat sau încadrat într-un grad de invaliditate ca urmare a rănirii sale în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. Aceste măsuri de protecţie sunt aplicabile şi soţului/soţiei poliţistului decedat sau încadrat într-un grad de invaliditate ca urmare a rănirii sale în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu.

De asemenea, copiii aflaţi în întreţinerea poliţiştilor încadraţi într-un grad de invaliditate, ca urmare a rănirii acestora într-un accident de muncă, vor putea fi înscriși sau transferaţi în instituţiile de învăţământ ale MAI, adică la Academia de Poliţie sau şcolile de subofiţeri.

Pentru înmatricularea într-o instituţie de învăţământ a MAI, copilul poliţistului trebuie să promoveze probele eliminatorii, respectiv examinarea medicală şi evaluarea psihologică, precum şi verificarea aptitudinilor fizice.

Potrivit oficialilor MAI, proiectul de act normativ asigură transpunerea într-un cadru legal a prevederilor din Legea 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, privind protecţia specială de care poate beneficia un poliţist în activitate.

R.D.