-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:59
No menu items!

Poliţişti de la IPJ Ilfov şi Transporturi Bucureşti, cercetaţi

spot_img
Politisti, MAI

 

Nouă poliţişti din cadrul IPJ Ilfov şi alti opt ai Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti sunt cercetaţi, în urma unui control dispus de către ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, au informat reprezentanţii ministerului.

Astfel, în perioada 3-21 septembrie, o comisie formată din ofiţeri ai Corpului de Control al ministrului şi ai Direcţiei Control Intern din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a efectuat un control tematic la IPJ Ilfov şi la Secţia Regională de Poliţie Transporturi Bucureşti.

Motivul principal al controlului a fost evaluarea managementului, în vederea implementării programelor naţionale şi locale, pentru a preveni criminalitatea stradală, în special infracţiunile comise cu violenţă.

La finalizarea verificărilor au fost dispuse măsuri de cercetare prealabilă faţă de nouă ofiţeri, dintre care şi membri ai conducerii inspectoratului, precum şi de atenţionarea a 14 ofiţeri. De asemenea, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost sesizat în cazul a doi ofiţeri şi a unui agent de poliţie.

La nivelul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti, au fost dispuse măsuri de cercetare prealabilă pentru opt ofiţeri şi membri ai conducerii, precum şi atenţionarea a şase ofiţeri.

FOTO: ziarulring.ro