Material prezentat de Fundația România Autentic
Podul lui Traian a fost construit de Apolodor din Damasc, arhitectul Columnei, între primăvara anului 103 şi primăvara anului 105 în apropiere de oraşul Drobeta Turnu Severin.
Scopul construcţiei a fost de a facilita transportul trupelor romane conduse de Traian şi a proviziilor necesare celei de-a doua campanii militare de cucerire a Daciei regelui Decebal, scrie istorie-pe-scurt.ro.
Locul de construire al podului a fost ales cu pricepere, într-un loc unde apele Dunării, ieşite din defileul Cazanelor, sunt mai liniştite, iar albia râului, formată dintr-un pietriş de consistenţă tare, permite susţinerea greutăţii podului, iar lăţimea şi adâncimea apei erau favorabile unei asemenea construcţii. S-a folosit o suprastructură din lemn fixată pe douăzeci de stâlpi din piatră legată cu ciment roman şi cărămidă. Stâlpii aveau formă paralelipipedică şi se aflau la aproximativ 56 de metri unul de celălalt.
În ianuarie 1858 Dunărea a scăzut atât de mult încât podul lui Traian a putut fi examinat de aproape, moment în care a fost descifrat un secret al construirii: în zidărie erau găuri în care fuseseră aşezate bârne de stejar, conferindu-i astfel capacitate de absorbţie la şocuri. Pentru a putea pune bazele podului de la Drobeta, romanii au deviat parţial cursul Dunării folosind albia unui afluent sudic care poate fi văzut şi azi, în Serbia, la est de oraşul Cladova. Astfel primii 10-12 piloni au fost ridicaţi pe uscat. La construcţia celorlalţi s-au folosit cofraje din bârne de stejar cimentate şi sisteme de pompe. Podul măsura 1135 de metri lungime, acoperind astfel o distanţă de 1127 de metri dintre maluri, Danubiusul având la mijloc adâncimea maximă de 30 de metri. Construcţia lega castrul Pontes de pe malul sudic (Serbia de azi) de castrul Drobeta(Drubetis), pe malul nordic. Aceasta din urmă devenise posesiune romană după primul război dacic (101-102).
Conform scrierii lui Cassius Dio podul avea aproximativ 18 metri înălţime şi 12 lăţime, cât să permită trecerea, ca pe uscat, a unei legiuni de cavaliere în marş. „Traian construi peste Istru un pod de piatră, pentru care nu ştiu cum să-l admir îndeajuns. Minunate sunt şi celelalte construcţii ale lui Traian, dar acesta este mai presus de toate acelea. Stâlpii, din piatră în patru muchii, sunt în număr de douăzeci; înălţimea este de o sută cincizeci de picioare, în afară de temelie, iar lăţimea de şaizeci. Ei se află, unul faţă de altul, la o distanţă de o sută şaptezeci de picioare şi sunt uniţi printr-o boltă. Cum să nu ne mirăm de cheltuiala făcută pentru aceşti stâlpi? Nu trebuie oare să ne uimească şi felul meşteşugit în care a fost aşezat în mijlocul fluviului fiecare stâlp, într-o apă plină de vârtejuri, într-un pământ nămolos, de vreme ce cursul apei nu putea fi abătut? Am arătat lăţimea fluviului, nu pentru că ar curge numai cu această lăţime – căci pe parcurs se lăţeşte de două ori şi de trei ori pe atât, – ci pentru că acolo este locul cel mai îngust şi cel mai potrivit pentru construirea unui pod. Cu cât spaţiul se îngustează mai mult aici – deoarece apa coboară dintr-o întindere largă, pentru a ieşi din alta şi mai mare – cu atât se face mai năvalnică şi mai adâncă. Încât şi împrejurarea aceasta se mai adaugă la greutatea construirii podului. Concepţia măreaţă a lui Traian se vădeşte şi din aceste lucrări”.
Olimpia Diaconiuc