Compania Naţională Poşta Română a anunțat că a deschis, în luna iulie a acestui an, primul ghişeu poştal dedicat comunităţii chineze din România. Aceasta va avea acces la produsele şi serviciile Poştei Române într-una dintre cele mai dinamice zone comerciale ale judeţului Ilfov – Doraly Expo Market.
„În luna iulie, de la ghişeul dedicat comunităţii chineze, s-au trimis deja peste 250 de colete externe, 70 de colete interne şi peste 400 de trimiteri Prioripost”, potrivit unui comunicat al companiei.
”Ideea deschiderii ghişeului Doraly a început să prindă contur în primăvara acestui an. Există o comunitate întreagă de cetăţeni străini, în special chinezi, în zona comercială a judeţului Ilfov, care au nevoie de servicii poştale dintre cele mai diverse. Pe de o parte, consumatori cu diverse nevoi personale – în special pe zona de coletărie şi transfer de bani – şi, pe de altă parte, firme cu nevoi de business. Mizăm şi pe faptul că avem servicii internaţionale la tarife extrem de competitive şi pe cifrele de trafic poştal România-China, care arată volume semnificative”, a declarat Alexandru Brătianu, şeful Departamentului de Marketing al Poştei Române.
Ghişeul Doraly, care aparţine de Oficiul Poştal Voluntari, oferă toate tipurile de servicii: colete externe şi interne, corespondenţă, mandate poştale, e-mandat, mandat online, transfer de bani prin operatori parteneri ai Poştei Române, Prioripost şi plata facturilor. Programul ghişeului este de luni până vineri, între orele 9 și 16:30.
În primul semestru al acestui an, prin Poşta Română s-au expediat, către China, 9.850 de colete poştale, un volum cu 6% mai mare decât cel înregistrat în 2014 pe acelaşi segment. La sosirile din extern China, către România, s-a înregistrat un volum de aproape 1.000 de bucăţi. În acelaşi interval, ieşirile de corespondenţă către China s-au ridicat la 1,5 tone, iar intrările – la 11 tone.
Poşta Română este o companie deţinută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională, în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%. Compania a încheiat anul 2014 cu un profit net de 22,8 milioane de lei (5 milioane de euro), după cinci ani de pierderi.