-0.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024 - 5:19
No menu items!

UPDATE: PNL, un prim pas pentru a-l face pe Klaus Iohannis senator: Proiect de lege, depus în Parlament

spot_img

UPDATE:  Partidul Național Liberal a depus, în Parlament, proiectul de lege care modifică legea electorală astfel încât președintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare din acest an. Proiectul adaugă la lege un articol nou care îi dă posibilitatea președintelui României în ultimele trei luni de mandat să candideze la parlamentare pe lista unui partid.

Proiectul a fost depus de liderii de grup ai PNL Daniel Fenechiu și Gabriel Andronache.

Articolul nou introdus prevede că „Nu se admit candidaturi independente pe listele de candidați depuse de partidele politice, alianțele politice sau alianțele electorale, cu excepția situației președintelui României, în funcție la data alegerii Camerei Deputaților și Senatului, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, care poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianțe politice sau alianțe electorale pentru obținerea unui mandat de deputat sau senator. În cazul în care este ales deputat sau senator, președintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de deputat sau senator și cea de președinte”.

Iniţiatorii afirmă în expunerea de motive că soluţia legislativă îşi justifică urgenţa prin faptul că ”suntem în situaţia în care unor cetăţeni le este interzis dreptul de a fi aleşi, deşi îndeplinesc toate condiţiile constituţionale şi legale de a exercita acest drept”.

”Soluţia legislativă respectă recomandările Comisiei de la Veneţia, deoarece este în favoarea lărgirii conţinutului dreptului de a fi ales, ci nu restrânge acest drept electoral fundamental”, precizează liberalii. El menţionează că iniţiativa legislativă nu are un impact asupra bugetului de stat.

„Partidul Național Liberal a înregistrat în procedură legislativă o modificare a legii care prevede că președintele în funcție, aflat în ultimele trei luni de mandat poate candida ca și independent pe lista unui partid sau unei alianțe. Este o propunere legislativă care practic îi consacră dreptul președintelui care își încheie mandatul odată cu actualul Parlament, dacă dorește să-și poată continua cariera politică și rezolvă o problemă. Dacă mă întrebați de ce acum e pentru că în ultimii 20 de ani alegerile parlamentare nu s-a mai suprapus cu alegerile prezidențiale și noi ne dorim ca președintele, dacă își dorește, să candideze”, a explicat Daniel Fenechiu, la Digi 24.

Pentru ca legea să treacă, este nevoie de voturile PSD.

„Acestă propunere legislativă va trece în măsura în care coaliția va fi de acord, pentru că PNL nu are majoritate absolută în Parlament, dar ceea ce facem este un act de justiție, pentru că peste 20 de ani de exemplu, putem fi în altă situație, dacă mandatul președintelui va fi redus la 4 ani de zile la fiecare 4 ani ne vom găsi în această situație”, a indicat liderul senatorilor PNL.

Aceeași completare a legii i-a permis și lui Ion Iliescu să candideze în urmă cu 20 de ani.

„Președintele României, în funcție la data alegerii Camerei Deputaților și Senatului, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianțe politice sau alianțe electorale pentru obținerea unui mandat de deputat sau senator. În cazul în care este ales deputat sau senator, Președintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de deputat sau senator și aceea de președinte”, prevedea legea din 2004 privind alegerea Camerei Deputaților și Senatului.

Știre inițială:

PNL urmează să depună la Senat, miercuri sau joi, o inițiativă de modificare a legii privind alegerea Senatului și Camerei Deputaților.

Liberalii vor să completeze articolul 52, alin. 5 din legea 208, astfel încât partidele politice să poată susține pe listele lor și candidați independenți.

(5) “Nu se admit candidaturi independente pe listele de candidaţi depuse de partidele politice, alianţele politice sau alianţele electorale. Nu se admit nici liste de candidaţi independenţi”, este forma actuală a articolului.

Potrivit surselor politice, acest articol se va completa cu o formulare care îi va permite președintelui României, Klaus Iohannis, să se înscrie ca independent în cursa pentru alegerile parlamentare, potrivit stirileprotv.ro.

Inițiativa legislativă ar urma să treacă de Senat săptămâna viitoare, iar apoi va ajunge și la deputați.

Președintele social-democraților, Marcel Ciolacu, a evitat să spună, astazi, dacă știe despre acest plan al colegilor săi de guvernare și din Parlament: ”Îmi cer scuze, nu am discutat, deoarece domnul Iohannis, presupun, că nu nu vrea că candideze pe listele PSD-ului.”

La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat despre o eventuală candidatură la alegerile parlamentare, pentru Senat, din partea PNL. Şeful statului a râs şi a răspuns: ”Multumesc!”.

Ce prevede amendamentul

”Președintele României, în funcție la data alegerii Camerei Deputaților și Senatului, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianțe politice sau alianțe electorale pentru obținerea unui mandat de deputat sau senator. În cazul în care este ales deputat sau senator, Președintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de deputat sau senator și aceea de președinte”, aceasta ar fi forma în care este scris amendamentul, care poate fi modificat dacă apar alte schimbări.

Liberalii și-au pregătit argumentele și vor arăta că președintele României este singurul cetățean din țară ale cărui drepturi sunt restrânse de legislația electorală și că, deși această legislație este modificată cu 6 luni înainte de vot, contrar recomandărilor comisie de la Veneția, ea este făcută în sensul lărgirii unor drepturi – mai spun sursele politice pentru Știrile Pro TV.

                                                                                                              Adina Bucur