-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:58
No menu items!

PNL, PSD şi UDMR cer revocarea Ancăi Dragu de la şefia Senatului, care i-a fost rezervată lui Florin Cîțu

spot_img

Senatorul PNL Alina Gorghiu a anunţat, marţi, că PNL, PSD şi UDMR au depus o solicitare de revocare din funcţie a preşedintelui Senatului, Anca Dragu. În locul său ar urma să fie instalat Florin Cîțu.

Alina Gorghiu a declarat, la Senat, că solicitarea de revocare se va supune votului secret, cu cartele, în plenul Senatului, urmând ca ulterior un viitor Birou Permanent va trebui să convoace un nou plen, pentru că funcţia de preşedinte al Senatului va deveni vacantă, după revocarea Ancăi Dragu.

”Vor derula, în cursul zilei, o nouă procedură de vot în plen, cu buletine de vot, pentru a putea vota noul preşedinte al Senatului”, a spus Gorghiu.

Alina Gorghiu a precizat că grupul PNL îl susţine pe Florin Cîţu pentru şefia Senatului.

”Vom vedea în ce măsură vor exista şi alte propuneri, în afară de Florin Cîţu, care este susţinut de PNL, PSD şi UDMR”, a menționat aceasta.

                                                                                                                   Adina Silav