-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:32
No menu items!

PNL propune demisia tuturor parlamentarilor pentru alegeri anticipate

spot_img

PNL consideră că alegerile anticipate sunt necesare și realizabile pe mai multe căi constituționale, una dintre acestea fiind demisia tuturor membrilor Parlamentului.

„Chiar dacă nu există prevederi constituționale explicite în acest sens, este evident faptul că un Parlament cu zero membri nu mai are mandat pentru a-și continua activitatea. În ceea ce privește organizarea alegerilor parlamentare, singura lege aflată în vigoare este cea adoptată de Parlament în luna iulie a acestui an. Această lege, care reglementează un sistem de alegeri pe liste, nu se referă la organizarea de alegeri parțiale”, se arată într-un comunicat de presă remis de PNL joi, după consultările de la Cotroceni.

Potrivit sursei citate, vechea lege a alegerilor parlamentare 35/2008 a fost abrogată de noua lege a alegerilor parlamentare 208/2015, care a intrat în vigoare la finalul lunii iulie a acestui an, în concluzie singura lege care ar fi făcut posibile alegerile parțiale nu mai este în vigoare.

„În același timp atragem atenția asupra faptului că principiile constituționale nu permit un vid legislativ în materia legilor electorale, astfel încât teza privind imposibilitatea aplicării noilor norme privind alegerile parlamentare este complet eronată. De altfel, decizia Curții Constituționale nr. 51/ 2012 se referă la organizarea de alegeri la termen și impune restricții privind modificarea legilor electorale în funcție de acest reper. Situația anticipatelor este un caz special care nu a fost niciodată în analiza Curții Constituționale, însă exercitarea voinței poporului în privința alegerilor anticipate nu poate fi îngrădită de momentul prealabil adoptării unei astfel de legi”, precizează liberalii.

PNL face apel la forțele politice parlamentare să dea dovadă de voință politică în sensul organizării de alegeri anticipate și nu pentru menținerea cu orice preț a lipsei de legitimitate actuale.

Din delegația PNL care a participat, joi, la consultările cu președintele Klaus Iohannis au făcut parte copreședinții Alina Gorghiu și Vasile Blaga, precum și președintele de onoare al partidului, Mircea Ionescu Quintus.

„Este o etapă grea, dificilă, care a rezultat dintr-o tragedie care a declanșat aceste schimbări politice și sper să găsim soluțiile cele mai potrivite”, a declarat Iohannis, la debutul discuțiilor.

Klaus Iohannis a avut deja consultări și cu reprezentanții PSD, iar de la ora 18.00 a început discuțiile cu reprezentanții UDMR, urmând ca, de la ora 19.00, să aibă consultări cu reprezentanți ai grupului parlamentar al minorităților naționale.

Vineri, de la ora 11.30, sunt invitate la consultări Uniunea Națională pentru Progresul României, iar de la ora 12.30 Alianța Liberalilor și Democraților.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, că, pe lângă discuțiile cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou premier, va avea consultări și cu societatea civilă pe acest subiect.